duminică, 29 ianuarie 2012

Danemarca este campioana europeana la handbal



Echipa nationala masculina de handbal a Danemarcei a devenit campioana europeana la handbal, dupa victoria in fata nationalei Serbiei cu 21 – 19. In meciul disputat la Belgrad danezii, care au condus la pauza cu 9-7, s-au bazat pe defensiva foarte buna pe care o au, care i-a ajutat mult si in semifinala in fata Spaniei, castigata cu 25 la 24. Cele mai multe goluri ale finalei au fost marcate de vedeta echipei nordice, Mikkael Hansen. Danemarca a avut doi jucatori si in cea mai buna echipa a campionatului european, interul stanga Mikkael Hansen si pivotul Rene Toft Hansen.
In finala mica Croatia a trecut de Spania cu 31 la 27.
In semifinale gazdele turneului Serbia a reusit o mare victorie in fata rivalei Croatia cu scorul de 26 la 22, rezultatul fiind umbrit de un incident urat cauzat de fanii sarbi care au aruncat un obiect catre jucatorul croat Ivano Balic, care insa l-a lovit pe sarbul Sesum.

Novak Djokovic a castigat editia 2012 a Australian Open


Novak Djokovic a castigat editia 2012 a Australian Open dupa un meci foarte frumos in fata lui Rafael Nadal terminat cu 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5.
Sarbul pornea, dupa pararea specialistilor cu sansa a doua, avand in vedere problemele de sanatate din ultima perioada, problemele respiratorii pe care le-a aratat in meciul in fata lui Davod Ferrer si datorita meciului din semifinale castigat tot in cinci seturi in fata lui Andy Murray.
In primul set Nadal a reusit un break la scorul de 2-2, dar apoi a fost egalat la 4, pentru ca apoi sa mai faca un break la 5-5 castigand in final cu 7-5 . In seturile doi si trei Djokovic a preluat initiativa, a jucat in forta, adjudecandu-le cu 6-4 si 6-2. In setul 4 nici unul dintre jucatori nu a reusit nici un break, s-a mers cap la cap pana in tie-break unde s-a impus Nadal. Spaniolul a condus in setul 5 cu 4-2 si parea ca se indreapta spre victorie, dar Nole a remontat si s-a impus in final cu 7-5 dupa un meci ce a durat 5 ore si 50 de minute, cea mai lunga finala din istoria Australian Open.
Pentru sarb este a treia victorie la Australian Open, dupa succesele din 2008 si 2011
Dupa un an 2011 foarte bun in care a castigat 3 din cele 4 turnee de Grand Slam, ratand Roland Garros, Novak incepe la fel si anul 2012, in care, sper eu, va reusi sa isi adjudece si trofeul de la Paris.

Horia Tecau campion la Australian Open


Horia Tecau a castigat proba de dublu mixt la Australian Open 2012 impreuna cu americanca Bethanie Mattek-Sands invingand in finala perechea ruso-indiana Elena Vesnina-Leander Paes cu 6-3, 5-7, 10-3 in tie-break. Romanul a ajuns pana in semifinale si la dublu masculin alaturi de suedezul Robert Lindstedt, dar a fost invins de favoritii nr. 1, fratii Bryan.
Horia Tecau s-a nascut in 19 ianuarie 1985 la Brasov, locuind in prezent la Constanta. Alaturi de tenis, ii plac baschetul si fotbalul, fiind admirator al Barcelonei si al Milanului.
A inceput tenisul la 5 ani, ii plac suprafetele rapide, asa cum este cea de la australian Open, iar jucatorii favoriti sunt Pete Sampras si Roger Federer. Este jucator de mana dreapta, cu o inaltime de 1,93 si o greutate de 86 kg si il are antrenor pe Andrei Pavel.
Cea mai importanta performanta de pana acum intr-un turneu de mare Slam a fost castigarea Wimbledon-ului in 2002 in competitia juniorilor alaturi de Florin Mergea. Romanul a devenit jucator profesionist de tenis in anul 2003, castigand pana acum aproape un milion de dolari din tenis. Cea mai buna clasare la simplu a avut-o in 04.04.2005, locul 326, iar cea mai buna la dublu, locul 9 in 08.08.2011. Cea mai buna performanta de pana acum la Australian Open fusese o calificare in turul 3 la editia din 2009.
Partenera sa, Bethanie Mattek-Sands, este o sportiva foarte excentrica, evoluand cu sosete lungi, de tipul jambierelor, si pictata pe fata. Perechea lor nu era cotata cu sanse mari la castigarea trofeului in acest an, adversarii din finala fiind favoriti, in primul rand datorita lui Leander Paes, indianul de 38 de ani fiind unul dintre cei mai apreciati jucatori de dublu din lume, facand pereche de-a lungul timpului inclusiv cu Martina Navratilova.
Pentru Romania este primul trofeu de Grand Slam dupa aproximativ 40 de ani, ultimul fiind obtinut la simplu de Virginia Ruzici in 1978 la Roland Garros, iar ultimul trofeu de Grand Slam la dublu mixt obtinut de un roman fiind al cuplului Ilie Nastase – Rosemary Casals in anul 1972.
Contrar a ceea ce spunea Ilie Nastase ”pentru mine, performantele sint doar la simplu, daca ne batem cu pumnul în piept pentru victorii în meciuri de antrenament, cum sunt cele de dublu, atunci ne mîndrim cu succese de mîna a doua” eu cred ca ceea ce a realizat Horia Tecau este un mare lucru pentru tenisul romanesc, care nu are un jucator de valoare in proba de simplu masculin, Victor Hanescu evoluand din ce in ce mai slab. De asemenea, la feminin desi la aceasta editie a Australian Open am avut 5 jucatoare, nici una dintre ele nu obtine performante constant bune, asa cum reuseste Horia Tecau in proba de dublu. Ion Tiriac spunea mai de mult ca tenisul la dublu este diferit de cel la simplu si din aceasta cauza sunt putini jucatori care obtin perfomante bune atat la simplu cat si la dublu.
Sper ca dupa aceasta performanta sa vina si altele, avand in vedere ca Tecau are numai 27 de ani, iar jucatorii care evolueaza in probele de dublu pot evolua pana la varste mai inaintate.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Rezultatele etapei a doua la Cupa Africii pe natiuni editia 2012

La Cupa Africii pe Natiuni editia 2012 s-au incheiat meciurile din etapa a doua a fazei grupelor.
In grupa A, favorita grupei, Senegalul, a fost eliminata dupa ce nu a acumulat nici un punct, fiind invinsa in al doilea meci de Guinea Ecuatoriala cu 2-1. Guinea Ecuatoriala a deschis scorul prin Randy, senegalezii au egalat in minutul 90 prin noua achizitie a lui Fenerbahce, Moussa Saw, pentru ca scorul final sa fie stabilit in minutul 94 de golul lui David Alvarez Aguirre. In al celalalt meci al grupei, Libia nu a reusit sa invinga Zambia desi a condus in doua randuri. Scorul a fost deschis de libieni in minutul 5 prin Ahmad Saad, Zambia egaland in minutul 29 prin Mayka. Tot Saad a inscris pentru 2-1 in minutul 48, scorul final fiind stabilit de vedeta Zambiei, Christopher Katongo in minutul 54. In clasamentul grupei Guinea Ecuatoriala are 6 puncte, Zambia 4, Libia 1, iar Senegalul 0 puncte.
In grupa B, favorita competitiei, Coasta de Fildes a invins cu 2-0 echipa Burkinei Faso prin golul lui Salomon Kalou si autogolul lui Baky, in timp ce Sudanul si Angola au terminat la egalitate 2-2, goluri marcate de Mohamed Ahmed Bashir de doua ori pentru sudanezi si Manucho de doua ori pentru coechipierii lui Carlos, care a fost si in acest meci titular. In clasamentul grupei, Coasta de Fildes are 6 puncte, Angola 4, Sudan 1, iar Burkina Faso 0 puncte, fiind eliminata.
In grupa C se cunosc echipele calificate. Tunisia, dupa ce a reusit un 2-1 in fata Marocului, a invins cu acelasi scor echipa Nigerului prin golurile lui Mskani si Jemaa. In al doilea meci, Gabonul, una dintre gazdele competitiei a invins, cu largul ajutor al arbitrului, Marocul cu 3-2. Scorul a fost deschis de marocani prin Houssine Kharja, gabonezii preluand conducerea prin golurile lui Pierre-Emerick Aubameyang si Daniel Cousin. Acelasi Houssine Kharja a adus egalarea in minutul 91, pentru ca, in minutul 98, gabonezii sa inscrie golul victoriei prin Bruno Zita. In clasament Tunisia si Gabon sunt calificate dupa ce au acumulat cate 6 puncte, in tmp ce Marocul si Nigerul nu au cumulat nici un punct.
In grupa D, Guinea a invins la scor Botswana cu 6-1, in timp ce Ghana a invins echipa statului Mali cu 2-0. Golurile “stelelor negre” au fost inscrise de Asamoah Gyan si Andre Ayew. In clasament Ghana are 6 puncte si este calificata in sferturi, Guinea este pe 2 cu 3 puncte, acelasi numar de puncte ca si Mali care ocupa locul 3, iar Botswana nu a acumulat nici un punct fiind eliminata.

Victorii in finalele Australian Open 2012


Dupa finala de dublu feminin disputata vineri care a fost castigata de perechea rusa Vera Zvonareva - Svetlana Kuznetsova si in asteptarea marii finale ce ii va opune la masculin pe primii doi favoriti, Novak Djokovic si Rafa Nadal, la Australian Open 2012 s-au disputat finalele la simplu feminin si dublu masculin.
Finala feminina dintre Victoria Azarenka si Maria Sharapova a fost castigat de prima in doua seturi cu 6-3 si 6-0, iar la dublu masculin, fratii Bryan, favoritii nr. 1, au fost invinsi de perechea Leander Paes – Radek Stepanek cu 7-6 si 6-2.
La Australian Open mai este un joc important pentru romani, finala de dublu mixt in care romanul Horia Tecau va juca alaturi de partenera sa Bethanie Mattek-Sands impotriva perechii Elena Vesnina-Leander Paes.

Cronica meciului Liverpool - Manchester United din Cupa Angliei

Liverpool – Manchester United 2 – 1

Ma uit intotdeauna cu placere la meciurile de pe teren propriu ale lui Liverpool, atat pentru ca sunt un fan al cormoranilor, dar in primul rand pentru fanii pe care ii consider cei mai adevarati din lume.
A fost un meci destul de inchis, in care cele doua echipe au incercat sa nu piarda. Fiecare manager a inchis culoarele, jucatorii s-au dublat foarte bine, iar spatiile au lipsit.
Ambele echipe au adoptat sisteme de joc identice, 4-5-1. La Liverpool, Kenny Dalglish a inceput cu Reina in poarta, Kelly, Skrtel, Agger si Enrique in aparare, Carragher la inchidere, Maxi, Gerrard, Henderson si Downing la mijloc si un sigur varf Andy Carroll. Alex Ferguson a inceput cu De Gea in poarta, Rafael, Evans, Smalling si Evra in aparare, Valencia, Scholes, Carrick, Giggs si Park la mijloc si Danny Welbeck in atac.
Meciul a inceput cu United la conducere, incercand sa combine mai mult, dar linia de cinci mijlocasi a lui Liverpool a reusit sa blocheze. Prima faza importanta s-a consumat in minutul 17 cand Antonio Valencia l-a depasit in viteza pe Jose Enrique si a sutat la coltul lung balonul lovind insa bara lui Reina.
Liverpool s-a bazat pe contraatac si pe baloane lungi catre Andy Carroll. In minutul 22, la un corner batut perfect de Gerrard, Carroll a blocat iesirea lui De Gea, balonul fiind reluat cu capul in poarta de catre Daniel Agger. La acest gol cred ca in primul rand au gresit fundasii lui United, care i-au permis asa usor lui Carroll sa blocheze iesirea portarului.
Pana in minutul 40 United a incercat fara succes sa atace poarta lui Reina, dar fara a avea vreo ocazie importanta. In aceasta perioada ar fi de remarcat numai intrarea tare a lui Agger la Welbeck ramasa insa fara cartonas galben.
Manchester a reusit egalarea in minutul 40 in urma unei actiuni frumoase a lui Rafael pe partea dreapta care l-a depasit prea usor pe Maxi, brazilianul a centrat in careu de unde Park a sutat frumos pe coltul scurt fara sperante pentru Reina.
Dupa pauza tot United a incercat mai mult. Echipa lui Alex Ferguson a avut doua ocazii bune de a marca, prima in minutul 50 cand centrarea lui Evra a fost reluata spre poarta de Valencia dar Daniel Agger a respins din 6 m si apoi la iesirea gresita din poarta a lui Reina balonul fiind respins din fata lui Welbeck de catre Martin Skrtel.
Dupa minutul 60 Liverpool a jucat mai ofensiv si a avut doua suturi bune, prima data prin Gerrard din lovitura libera, balonul fiind retinut de De Gea si apoi prin Charlie Adam mindea trecand putin pe langa poarta.
Andy Carroll a reusit si el un joc destul de bun, ratand o ocazie buna de a marca in minutul 62 la centrarea lui Downing balonul fiind balbait de catre Smalling nereusind sa suteze corect.
In minutul 87 fostul atacant al lui Newcastle a reusit sa devieze degajarea lui Reina, balonul a ajuns la nou intratul Kuyt iar atacantul olandez a sutat fara sperante pentru De Gea pentru 2-1, asigurand calificarea lui Liverpool.
Pana la finalul meciului tot cormoranii au mai avut o ocazie de a marca la centrarea perfecta a lui Downing balonul fiind trimis in bara de catre Carroll si apoi, dupa respingere, fiind sutat putin pe langa poarta de catre Kuyt.
Ma bucur mult pentru aceasta victorie a lui “King” Kenny Dalglish in fata lui Sir Alex Ferguson in primul rand pentru fanii extraordinari ai lui Liverpool care dupa atatea insuccese in campionat au un motiv de bucurie dupa acest succes. Sper ca dupa ce a ajuns in finala Cupei Ligii Angliei pe care o va juca in fata lui Cardiff, Liverpool sa reuseasca cel putin o performanta similara si in Cupa Angliei pentru ca apoi sa castige ambele trofee.

vineri, 27 ianuarie 2012

Rezultate la Australian Open 2012

La Australian Open s-a jucat deja o finala, in turneul de dublu feminin, perechea rusa Svetlana Kuznetsova-Vera Zvonareva castigand trofeul dupa ce a invins perechea italiana Sara Errani-Roberta Vinci cu 5-7, 6-4, 6-3.
La masculin nu a fost nici o surpriza pana in semifinale unde au ajuns primii 4 favoriti.
In prima semifinala Roger Federer, favorit nr. 3, a fost invins de catre Rafael Nadal, favorit nr. 2, in 4 seturi cu scorul de 7-6, 2-7, 6-7 si 4-6.
In a doua semifinala, Novak Djokovic, favorit nr. 1, l-a invins pe Andy Murray favoritul nr. 4 in 5 seturi dupa un joc ce a durat 4 ore si 50 de minute, dupa 6-3, 3-6, 6-7, 6-1 si 7-5. Dupa acest meci si dupa problemele de respiratie pe care Novak le-a avut in meciul disputat in fata lui David Ferrer, Nadal pare favorit in finala.
La feminin se vor intalni in finala Maria Sharapova, favorita nr. 4 si Victoria Azarenka, favorita nr. 3. In semifinale, Sharapova a reusit sa o invinga pe Kim Klijsters cu 6-4, 1-6 si 6-3 in timp ce Azarenka a trecut de favorita nr. 2 Petra Kvitova cu 6-2, 3-6, 6-4. Favorita nr. 1, daneza Caroline Wozniacki, a fost invinsa in sferturi de catre Kim Klijsters.
In finala de dublu masculin se vor intalni favoritii nr. 1 americanii Bob si Mike Byan, care au invins in semifinale perechea Robert Linstedt-Horia Tecau si perechea formata din Leander Paes si Radek Stepanek, necotata printre favorite, care i-au invins in semifinale pe favoritii nr 2, Max Mirnyi-Daniel Nestor.
La dublu mixt romanul Horia Tecau joaca finala impreuna cu americanca Bethanie Mattek-Sands in fata perechii formata din Elena Vesnina-Leander Paes.

marți, 24 ianuarie 2012

Rezultate la Cupa Africii editia 2012

S-au terminat toate meciurile din prima etapa a fazei grupelor la Cupa Africii editia 2012.
In primul meci al grupei C, Gabonul, una dintre cele doua organizatoare a invins echipa Nigerului cu 2 – 0 prin golurile marcate de Pierre-Emerick Aubameyang, noul coleg al lui Nicolita la St Etienne si Stephane N'Guema. In al doilea meci al grupei, Tunisia a invins cu 2-1 Marocul. Tunisia, cu un nou antrenor, fostul international Sami Trabelsi, a inscris prin Korbi si Msakni, marocanii, antrenati de Eric Gerets, reusind numai un gol tarziu prin capitanul Houssine Kharja. In urmatoarea etapa, Marocul are nevoie de victorie in meciul in fata Gabonului, iar Tunisia se poate califica printr-o victorie in fata Nigerului.
In meciurile grupei D au fost inregistrate urmatoarele rezultate: Ghana – Botswana 1 – 0 prin golul inscris de John Mensah si Mali – Guinea 1-0 prin golul marcat de Bakaye Traore. In etapa urmatoare Guinea joaca impotriva Botswanei, iar Mali va evolua impotriva Ghanei.

duminică, 22 ianuarie 2012

Meciurile zilei a doua la Cupa Africii 2012

In a doua zi a Cupei Africii a intrat in joc favorita nr. 1 la castigarea trofeului, Coasta de Fildes. Cu o echipa din care nu au lipsit fratii Toure, Drogba, Gervinho, Salomon Kalou si Tiote, Cote d’Ivoire s-a impus in fara Sudanului cu 1-0 prin golul inscris de Didier Drogba in minutul 40.
In al doilea meci al zilei, echipa Angolei, cu “stelistul” Carlos in poarta, a invins Burkina Faso cu 2-1. Angola a deschis scorul prin Mateus in minutul 47, fiind egalata 10 minute mai tarziu prin Alain Traore. Victoria a fost adusa de catre Manucho, fostul jucator al lui Manchester United, in minutul 68.
In etapa a doua, Angola va juca in fata Sudanului, iar Cote d’Ivoire va evolua in fata Burkinei Faso.

Cronica meciului Atalanta - Juventus din Serie A

Atalanta - Juventus 0 - 2

Juventus a castigat meciul de la Bergamo dupa o partida dominata de la un capat la altul.
Juventus a inceput cu un sistem de joc 4-3-3 cu Buffon in poarta, Lichsteiner, Barzagli, Chellini, de Ceglie in aparare, Marchisio, Pirlo si Vidal la mijloc, Pepe, Vicinic si Matri in atac. De partea cealalta, Atalanta a inceput cu un sistem 4-4-1-1 cu Consigli in poarta, Raimondi, Ferri, Manfredini si Peluso in aparare, Schelotto, Cigarini, Padoin si Bonaventura la mijloc, Mozalez mijlocas avansat si Denis varf impins.
Echipa lui Antonio Conte a atacat de la inceputul partidei si si-a creat prima sansa in minutul 3 cand centrarea lui Pepe a fost reluata peste poarta din 6 m de catre Matri. In minutul 12 pasa lui Pirlo l-a gasit pe Vucinic in careu dar sutul din unghi al muntenegreanului a fost respins de la vinclu de catre Consigli. A urmat apoi o ocazie mare a Atalantei prin golgheterul German Denis al carui sut din vole a trecut putin pe langa poarta lui Buffon. Juventus a mai avut pana la pauza doua ocazii mari de a marca la suturile lui Pepe si Paolo de Ceglie. In minutul 40 sutul superb a lui Vidal a lovit bara portii lui Consigli si la pauza s-a intrat cu 0-0.
Conte a efectuat o schimbare foarte inspirata la pauza prin introducerea lui Giaccherini in locul lui Marchisio si Juventus a trecut la un sistem de joc 4-4-2.
Dupa o noua ocazie a lui Matri care a ratat centrarea buna a lui De Cleglie, a venit golul izbavitor a lui Lichsteiner din pasa perfecta a lui Pirlo care a depasit intreaga aparare a Atalantei, fundasul elvetian plasand o lovitura de cap la coltul scurt a portii lui Consigli.
Dupa primirea golului, Atalanta a presat fara a-si crea ocazii mari de gol. Pe contraatac Juventus a mai ratat o ocazie mare prin Matri care nu a reusit sa il invinga pe Colsigli dupa ce i-a furat balonul lui Ferri. In minutul 75 echipa din Bergamo a avut cea mai mare ocazie, la centrarea lui Moralez respinsa de Chellini, sutul lui Denis fiind apoi retinut de Buffon.
In minutul 81 Juventus a reusit al doilea gol, la pasa superba in adancime a nou intratului Marrone care l-a gasit liber pe Giaccherini ce a sutat fara sperante pentru Consigli.
Pana la sfarsitul meciului nu s-a mai intamplat nimic si Juventus a reusit o victorie importanta, pe un teren unde se castiga greu, dupa un meci in care toate compartimentele au functionat bine. Cuplul de fundasi centrali Barzagli-Chellini incepe sa se sudeze, iar Pirlo face jocul la mijloc. Din pacate Matri a ratat mult, iar Vucinic este prea combinativ in locul sutului de la distanta.
Antonio Conte a reusit pana acum o munca frumoasa reusind sa termine turul neinvins. Etapa urmatoare Juve primeste acasa vizita lui Udinese, iar Atalanta se va deplasa la Roma pentru a juca cu echipa lui Totti, AS Roma.

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Rezultatele primelor doua meciuri de la Cupa Africii 2012

Prima zi de meciuri de la Cupa Africii editia 2012 a adus si prima surpriza, Senegalul, cu toate vedetele sale, fiind invinsa de catre echipa Zambiei.
In primul meci al zile Guineea Ecuatoriala a invins Libia cu 1-0 prin golul reusit in minutul 87 de catre jucatorul lui Beira Mar, Javier Balboa.
In al doilea meci, Senegalul, care a aliniat o formula de joc foarte ofensiva in sistem 4-3-3, cu Demba Ba, Mamadou Niang si Moussa Saw in atac, a fost invins de mult mai organizata echipa a Zambiei. Zambienii au deschis repede scorul prin Emmanuel Mayuka in minutul 12, majorandu-si apoi avantajul in minutul 20 prin Rainford Kalaba. Dominarea teritoriala accentuata a Senegalului nu a adus golul decat foarte tarziu, in minutul 76, cand fratele “cunoscutului” Ousmane Ndoye, Dame, a reusit sa inscrie dupa o preluare frumoasa in careu. Dupa aceasta victorie Chipolopolo (Gloantele de cupru, Zambia) au sanse sa depaseasca faza grupelor, avand in vedere ca au urmatorul meci in fata Libiei, in timp de Leii din Teranga (Senegalul) trebuie neaparat sa invinga Guineea Ecuatoriala pentru a spera la un loc in sferturi. Asa cum ne-a obisnuit, Senegalul cu jucatori care evolueaza la cluburi importante din Europa, nu reuseste sa formeze o echipa, jucatorii fiind interesati mai mult sa isi arate valoarea individuala. Desi este considerata a treia favorita a castigarea Cupei Africii nu cred ca o echipa care nu are decat individualitati poate realiza o asemenea performanta.

Rezultate la Australian Open

Australian Open a ajuns la a saptea zi de meciuri.
Pana acum pe tabloul masculin nu a fost nici o surpriza mare, toti cei 3 favoriti continuand turneul. Dintre numele mai importante care au parasit competitia pana acum ii putem nota pe: Gael Monfils, cap de serie nr. 14, eliminat de Mikhail Kukushkin in 5 seturi, Janko Tipsarevic, cap de serie nr. 9, acesta fiind eliminat de Richard Gasquet, cap de serie nr. 17, in trei seturi si Mardy Fish, cap de serie nr. 8, eliminat de Alejandro Falla in trei seturi. Ar mai fi de remarcat accidentarea americanului Andy Roddick, cap de serie nr. 15 in setul 3 desfasurat in fata lui Lleyton Hewitt. Romanul Victor Hanescu a pierdut in primul tur in fata germanului Tobias Kamke.
La dublu masculin nu au fost surprize, romanul Horia Tecau trecand in turul 3 alaturi de suedezul Robert Lindstedt.
Pe tabloul feminin am notat eliminarea Verei Zvonareva cap de serie nr. 7, de catre Ekaterina Makarova, a lui Marion Bartolli, cap de serie nr. 9, de catre chinezoaica Jie Zheng si a Samanthei Stosur, cap de serie nr. 6, de catre romanca Sorana Carstea. De asemenea, sunt de remarcat accidentarile Petrei Kvitova, cap de serie nr. 2 in meciul disputat cu Maria Kirilenko si a lui Na Li, cap de serie nr.5 in jocul disputat in fata Anabelei Medina Garrigues. Romancele au fost eliminate in turul 3 Sorana Carstea de catre Sara Errani si Monica Niculescu de catre Caroline Wozniacki, cap de serie nr. 1 si iar in turul 1 Alexandra Dulgheru de catre Vera Zvonareva, Irina Camelia Begu de catre Carlei Suarez Navarro, Simona Halep de catre Paula Ormaechea si Alexandra Cadantu de catre Roberta Vinci din Italia.
La dublu feminin favoritele nr. 4 Gisela Dulko-Flavia Pennetta au pierdut in fata cuplului rus Verei Zvonareva-Ruslana Kuznetsova, in timp ce favoritele nr. 1 Kveta Peschke – Katarina Srebotnik s-au retras in urma accidentarii la spate a Katarinei Srebotnik. Perechea romaneasca Monica Niculescu-Irina Camelia Begu a trecut in turul 3 in urma victoriei in fata favoritelor nr. 9 Natalie Grandin-Vladimira Uhlirova.

vineri, 20 ianuarie 2012

Transferuri in perioada de iarna in fotbalul european

In fotbalul european perioada de transferuri de iarna este folosita de marile echipe pentru a face mici ajustari in echipa, sa acopere posturi pe care le au descoperite datorita accidentarilor sau jucatorilor in forma slaba. Perioada de transferuri din anul 2011 – 2012 nu a facut exceptie. Lasand la o parte telenovela transferului lui Carlos Tevez si trecerea nereusita a lui Pato la PSG, cele mai importante transferuri le-a facut Wolsburg.
Asa cum ne-a obisnuit, Felix Magath transfera multi jucatori la echipele pe care le antreneaza. Cele mai importante veniri la “lupi” au fost Ricardo Rodriguez de la Zurich, Giovanni Sio de la Sion, Vierinha de la Paok, Jiravek de la Plzen si Medojevic de la Vojvodina. Chiar daca nu sunt jucatori cunoscuti, cu exceptia lui Jiravek ce a jucat cu Plzen in Liga Campionilor sunt jucatori buni, Rodriguez si Sio fiind doriti de mai multe cluburi din Europa. Tot Wolsburg l-a trimis la Barcelona pe Hleb si l-a transferat pe Kahlenberg la Evian. Un alt transfer important este cel al portarului nationalei de tineret Bernd Leno de la Stuttgart la Leverkusen. Tot in Germania, ar mai fi de notat imprumutul lui Obasi de la Hoffenheim la Shalke si a lui Sandro Wagner de la Werder la Kaiserlautern.
In Anglia, Newcastle a reusit o lovitura prin aducerea senegalezului Demba Cisse de la Freiburg, iar Chelsea i-a transferat pe Gary Gahill de la Bolton si Lucas Piazon de la Sao Paolo, mutarile londonezilor fiind cunoscute de ceva timp. Au fost imprumutati in Premier League jucatori care evolueaza in MLS, liga nord americana de fotbal, Henry la Arsenal, Landon Donovan la Everton si Robbie Keane la Aston Villa.
In Franta, Nolan Roux, atacantul care a facut un tur de campionat foarte bun la Brest s-a transferat la Lille. Campioana Frantei l-a pierdut insa pe Obraniak ce a plecat la Bordeaux. Gelson Fernandez, internationalul elvetian al lui St. Ettiene, a fost imprumutat la Udinese, iar PSG l-a transferat pe Maxwel de la Barcelona.
In Italia cele mai multe transferuri le-a realizat Genoa, prin aducerea lui Alberto Gilardino de la Fiorentina, Bovo de la Palermo, Sculli de la Lazio si Meggiorini de la Novara, ultimii doi fiind imprumutati. Sicilienii de la Palermo au facut de asemenea doua transferuri interesante prin aducerea portarului de nationala Emiliano Viviano de la Inter si a tanarului mijlocas argentinian Franco Vasquez. Napoli l-a adus pe chilianul Eduardo Vargas, atacant de tipul lui Lavezzi. Milan l-a transferat de la Lecce pe fundasul stanga Mesbah, iar imprumutul tanarului international de tineret german Merkel la Genoa a expirat. Juventus, care se straduieste sa scape de Amauri si Iaquinta, l-a imprumutat pe Marco Borriello de la Roma. Singura echipa care a pierdut jucatori fara a transfera pana acum nimic este Fiorentina, care, dupa pierderea lui Mutu, i-a indepartat pe Gilardino si pe Santiago Silva, doi atacanti care nu au aratat nimic in turul campionatului. Tot Viola l-a imprumutat la FC Vaslui pe Savio Nsereko “speranta lui Zola”, jucator care s-a transferat in 2009 de la Brescia la West Ham pentru 10 mil de eur.
In Olanda au fost doua mutari importante, ambele facute de CSKA Moscova care i-a transferat pe Ahmed Musa de la Venlo, jucator pentru care s-a batut si Arsenal si pe mijlocasul defensiv a lui Alkmaar, Pontus Wernlbloom.
In Spania este de notat intoarcerea lui Reyes acasa, acesta fiind cedat de Atletico Madrid.
Sa vedem daca pana la incheierea perioadei lui “marcato di reparazione” se va mai intampla ceva. Avand in vedere ca in ianuarie incepe Cupa Africii, cu jucatori ieftini este posibil ca mutarile sa fie amanate pentru perioada de vara.

duminică, 15 ianuarie 2012

Cronica meciului Milan - Inter din Serie A

Milan - Inter 0 - 1

Ca orice derby din Italia care se respecta nici aceasta partida nu a fost una spectaculoasa, cu multe faze de poarta. Amandoua echipele doreau sa profite de egalul lui Juventus, 1-1 cu Cagliari si de infrangerea lui Udinese, 3-2 la Genoa. A rezultat un meci foarte tacticizat, cu o posesie prelungita a Milanului si cu contraatacuri periculoase ale echipei lui Ranieri.
Claudio Ranieri a trimis in teren o formula 4-4-2 cu Julio Cesar in poarta, Maicon, Lucio, Samuel si Nagatomo in aparare, Zanetti, Motta, Cambiasso si Alvarez la mijloc si Milito si Pazzini in atac.
Allegri a inceput cu obisnuitul 4-3-1-2 cu Abbiati in poarta, Abate, Nesta, Silva si Zambrotta in aparare, van Bommel, Emanuelson si Nocerino la mijloc si cu Boateng in spatele celor doi atacanti, Pato si Ibrahimovic.
Pe fondul dominarii din primele minute ale Milanului, Inter a inscris prima prin Motta la o centrare din lovitura libera a lui Maicon, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Milan a avut apoi doua ocazii bune de a marca irosite usor de Ibrahimovic si Pato care au sutat slab in minutele 10 si 12. In minutul 19 Boateng a scapat nemarcat la un corner batut excelent de Emanuelson dar a sutat peste din 10 m.
Inter a avut o ocazie mare de a marca in minutul 40 cand, la o centrare de pe stanga a lui Nagatomo, Ricky Alvarez nu a reusit din 6 m sa il invinga pe Abbiati.
In minutul 45 Mark van Bommel a trimis balonul in bara la o centrare a lui Pato si scorul pauzei a fost 0-0.
La reluare Milan a presat puternic dar nu a reusit sa isi creeze vreo ocazie. Inter a fost cea care a reusit sa inscrie pe contraatac in minutul 55 dupa cursa superba de 50 m a lui Zanetti care a centrat de pe dreapta, Abate a ratat interceptia, balonul ajungand la Diego Milito care a sutat la coltul lung fara sperante pentru Abbiati.
Dupa marcarea golului tot Inter a mai avut trei suturi periculoase prin Alvarez si Nagatomo de doua ori.
Milan nu a reusit sa isi creeze nici o ocazie pana in minutul 82, cand sutul nou intratului Seedorf a fost respins in corner de Julio Cesar. La faza imediat urmatoare, Robinho l-a depasit in viteza pe Chivu si a sutat din 6 m in portarul interist.
S-a terminat 1-0 pentru Inter care isi continua seria de 6 victorii concecutive. Echipa lui Ranieri a urcat pe locul 5 in clasament, la 6 puncte de Juventus. In ciuda infrangerii echipa Milanului arate bine, are o posesie foarte buna, fiind in opinia mea favorita la titlu. Allegri trebuie sa aiba mai mult tupeu, a inceput meciul cu 3 mijlocasi defensivi, dupa introducerea lui Seedorf si a lui Robinho echipa jucand altceva. Etapa urmatoare Inter primeste vizita echipei de pe locul 4, Lazio, iar Milan are o deplasare usoara la Novara.

Despre sport cu serban