Un an fara Gianluca Vialli

                                                                                 

                                                                                        

Astazi, 6 ianuarie se implineste un an de la decesul lui Gianluca Vialli.

Unul dintre cei mai importanti atacanti pe care fotbalul italian i-a avut.

Nascut intr-o familie bogata, ce locuia intr-un castel cu 60 de camere aflat in Cremona, Gianluca a inceput fotbalul aproape de casa, la Cremonese, unde a jucat 4 ani, intre 1980 si 1984, ajutand echipa sa promoveze in Serie B, fiind transferat apoi la Sampdoria, pentru care jucat intre 1984 si 1992.

In aceasta perioada l-a intalnit pe "fratele sau geaman” Roberto Mancini, alaturi de care a facut una dintre cele mai reprezentative si mai cunoscute perechi de atacanti din istoria fotbalului.

Sampdoria avea sa fie condusa, intre 1986 si 1992 de marele Vujadin Boskov, omul care a stiut sa slefuiasca la Doria o multime de talente. Pe langa Viali si Mancini, la echipa s-au perindat jucatori precum Pietro Vierchowod, Hans Briegel, brazilianul Cerezo, Marco Branca, Maurizio Ganz, Gianluca Pagliuca, slovenul Srecko Katanec sau Attilio Lombardo.

Dar oricine are ceva cunostinte despre fotbal cunoaste perechea de gemeni Vialli-Mancini.

In 1992, atunci cand la conducerea Sampdoriei a venit Sven Goran Eriksson, drumurile gemenilor s-au departit pentru o perioada, mai exact pana in anul 2019, cand Gianluca a fost cooptat in echipa tehnica a Italiei pentru Campionatul European din 2020, castigat de Squadra Azzura.

Mancini si-a dorit mult sa il aiba alaturi in campania pentru european, astfel ca Gianluca a fost numit antrenor secund, pe parcursul preliminariilor, dar si de sef al delegatiei italiene la Campionatul European.

Din echipa tehnica a Italiei mai faceau parte alti oameni de baza ai Sampdoriei din diverse perioade, precum Attilio Lombardo sau Alberigo Evani, dar si team manager-ul Gabrielle “Lele” Oriali.

Recidiva, in anul 2021, a maladiei care i-a fost descoperita in anul 2018, cancer pancreatic, l-a facut sa paraseasca pozitia din staff-ul nationalei.

Cu Sampdoria, Vialli a reusit sa castige Serie A si Cupa UEFA in anul 1990, precum si 3 Cupe ale Italiei in 1985, 1988 si 1989.

Dupa plecarea de la Sampdoria, Gianluca Vialli a ales Juventus, club cu care a castigat un titlu si o Cupa a Italiei, in 1995, Cupa UEFA in 1993 si Liga Campionilor in 1996. 

Fanii lui Juventus isi amintesc echipa lui Juve din acea perioada, condusa de Marcello Lipp. In poarta era Peruzzi, in aparare Torricelli, Ferrara, Vierchowod si Pessotto, la mijloc Conte, Paolo Sousa si Deschamps, in atac Alex del Piero, Ravanelli si Vialli. Pe banca se aflau, printre altii, Vladimir Jugovic si “il soldatino” Angelo di Livio.

Fiind un om caruia i-au placut mereu provocarile, Gianluca a parasit Juventus pentru a merge la Londra, unde se nastea noua echipa a lui Chelsea.

Era inca echipa romantica a lui Chelsea, aflata sub patronajul lui Ken Bates si condusa de pe margine de managerul Ruud Gullit, din care faceau parte, pe langa capitanul Dennis Wise, romanul Dan Petrescu, Mark Hughes, Gianfranco Zola, Frank Leboeuf sau Roberto fi Matteo.

Dupa demiterea lui Ruud Gullit, Vialli a fost numit manager-jucator al echipei. A reusit sa castige, cu Chelsea, in calitate de jucator (si antrenor) Cupa Angliei in 1997, Cupa Ligii, Cupa Cupelor si Supercupa Europei in 1998, iar in calitate de antrenor Cupa Angliei in 2000.

Eleganta sa din afara terenului era puternic contrastanta cu spiritul sau bataios, in sens bun, din teren. Iar asta a constituit un model pentru tinerii alaturi de care a jucat sau pe care i-a antrenat, vezi cazul lui Alex del Piero.

Gianluca a fost unul dintre cei mai spectaculosi atacanti, golurile sale din foarfeca sau din voleu facand deliciul fanilor. A fost insa si un lider al tuturor echipelor la care a evoluat sau pe care le-a condus.

Fara jucatori ca el, sau ca Zlatan Ibrahimovic, retras si el din activitate, care prin executiile lor aduceau sare si piper, fotbalul este tot mai sarac. 

 

 

Fotbalul devine tot mai sarac

 

De obicei nu scriu despre decesele unor sportivi, dar fotbalul parca a intrat intr-o pasa proata din aceasta privinta.

Pe langa “regele” fotbalului, marele Pele, ajuns la 82 de ani, condus pe ultimul drum de sute de mii de oameni in Brazilia, ne-am mai despartit de doi “regi” ai fotbalului din Italia.

Daca despre de Pele, de la cel mai nepasionat de fotbal dintre noi pana la cel mai mare fan, nu este unul care sa nu stie ceva, despre Sinisa Mihajlovic si Gianluca Vialli as vrea sa spun cateva cuvinte.

Sunt exemple de super-fotbalisti, adevarati profesionisti, care ne-au parasit, la numai 53 de ani, Sinisa si 58 de ani, Gianluca, lasand un gol imens in sufletele fanilor italian si nu numai.

Sinisa a fost un executant genial de lovituri libere, care tintea “paianjanul” ca nimeni altul. Nascut dintr-o mama sarb-bosniaca si un tata croat Sinisa a fost mereu un exemplu de tenacitate si daruire. 

Chiar daca el este omul care l-a scuipat pe Mutu, Sinisa a fost un sarb adevarat, un om care a dat totul pe teren. Ca orice sarb a avut si un pronuntat caracter national, daca ne amintim apropierea de liderul paramilitar Zeljko Raznatovic "Arkan", considerat un erou in Serbia, pentru contributia sa la apararea tarii, dar condamnar de comunitatea internationala ca fiind un criminal de razboi. Apropierea era fireasca, avand in vedere ca Sinisa a jucat la Steaua Rosie Belgrad, iar Arkan a fost liderul galeriei aceleiasi echipe magice. Criticile aduse lui Sinisa de marii specialisti din Europa legate de aceasta apropiere sunt, cred eu, de prisos. 

A castigat titluri de campion in Serbia cu Vojvodina si Steaua Rosie si in Italia, cu Lazio si Inter. De asemenea, a castigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Rosie Belgrad. Era acea echipa magica din care au facut parte Miodrag Belodedici, Vladimir Jugovic, Robert Prosinecki, Darko Pancev si Dejan Savicevic.

Gestul facut de Sinisa care, desi mai avea numai cateva zile de trait, a iesit din spital pentru a fi alaturi de fostul sau antrenor de la Roma, Zdenek Zeman, care si-a lansat cartea autobiografica arata caracterul acestui om care s-a batut cu boala pana in ultima clipa.

A fost un om iubit pe unde a jucat si a antrenat.

Elocvent in acest sens este gestul jucatorilor Bologniei, echipa pe care a antrenat-o chiar si atunci cand se lupta cu leucemia de pe patul de spital.

https://twitter.com/espnfc/status/1520078020874280960

 

Multi suporteri romani il cunosc pe Gianluca Vialli ca si coechipier al lui Dan Petrescu la Chelsea, dar “contele” a avut o cariera fabuloasa in Italia, pana sa ajunga la Londra.

Nascut intr-o familie bogata, crescut in castel, "contele" Vialli, a readus, alaturi de “fratele” sau Roberto Mancini, Sampdoria pe harta fotbalului, castigand Serie A in anul 1990 sub comanda unui alt sarb celebru Vujadin Boskov.

Din echipa lui Samp mai faceau parte, pe langa gemenii golului, Gianluca Pagliuca, Attilio Lombardo si Pietro Vierchowod.

In 1992 a trecut la Juventus unde a jucat pana in 1996 reusind sa castige titlul in 1995, Cupa UEFA in 1993 si Champions League in 1996.

Juventus avea atunci o echipa fabuloasa, condusa de Marcelo Lippi.

Pentru orice fan juventin echipa tip a acelor ani nu se poate uita. Peruzzi in poarta, Torricelli, Ferrarra, Vierchowod si Pessotto in aparare, Deschamps, Paulo Sousa si Conte la mijloc, Ravanelli, Vialli si del Piero in atac.

Fanii lui Juve l-au iubit pe Vialli, capitanul echipei care a readus echipa pe culmile gloriei europene, iar mesajul transmis de Gianluca Pessotto la inceputul meciului de aseara cu Udinese arata din plin acest lucru.

https://www.youtube.com/watch?v=wFCy7hOiuBM

Dupa Juventus, Vialli a trecut apoi la Chelsea cu care a castigat Cupa Angliei in 1997, Cupa Ligii Angliei in 1998 si Cupa Cupelor in 1998. Tot la Chelsea a inceput cariera de antrenor, castigand o Cupa a Angliei in 2000.

A facut parte din staff-ul nationalei Italiei castigatoare a titlului European in anul 2020, alaturi de “fratele” sau antrenorul Mancini si de fostii coechipieri de la Sampdoria, Attilio Lombardo si Alberigo Evani.

A parasit staff-ul Italiei in anul 2021 pentru a duce o noua lupta cu cancerul de pancreas.

Din pacate, asa cum s-a intamplat si in cazul lui Sinisa Mihajlovic, boala nemiloasa a invins, rapind fotbalului doi jucatori geniali si doua personalitati de prim rang.

Sinisa si Gianluca au fost au fost "adoptati" si iubiti pentru tot ce au facut ei pentru fotbal. Sinisa a fost "adoptat" de Italia, iar Gianluca de Londra. 

Doi ambasadori ai fotbalului spactacol, care, oriunde au jucat sau antrenat, au redat bucuria fotbalului spectacol, al fotbalului total. 

Cateva cuvinte despre Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar

 

Asa cum banuiesc ca stiti, de cateva zile a inceput Campionatul Mondial de fotbal.

Un eveniment de anvergura mondiala, organizat in Qatar.

Cati dintre voi stiti ceva despre aceasta tara?

Eu am aflat ieri ca, la ultimul recensamant s-au declarat qatarezi numai 15% din locuitorii acestui stat.

Dupa organizarea Campionatului Mondial in Coreea de Sud sau Africa de Sud, fifa a reusit, cred eu, sa ajunga la cel mai scazut nivel de professionalism.

La ultimul campionat mondial, cel din Rusia, toata lumea a spus ca aceasta tara are traditie in fotbal. I-a dat lumii pe Lev Yashin sau Rinat Dassaev.

Dar despre traditia Qatarului ce spuneti?

Cei cunoscatori stiu ca Xavi, actualul antrenor al Barcelonei a jucat si a antrenat la Al-Sadd, echipa ce evolueaza in campionatul de fotbal al Qatarului.

Tot la Al-Sadd a antrenat in anul 2010 romanul Cosmin Olaroiu.

Campionatul intern din Qatar este specific tarilor arabe. Aici ajung fotbalisti care nu isi mai gasesc loc in echipele din Europa sau Statele Unite sau cei care doresc sa castige bani.

Stau un pic, se umplu de bani si apoi isi gasesc un contract in Europa. Cel mai recent caz este James Rodriguez care a stat un sezon la Al-Rayyan si apoi a plecat la Olympiakos.

In Qatar si tot la Al-Sadd, joaca Santi Cazorla, fostul jucator de la Villareal si Arsenal, ajuns la 37 de ani.

Raphinha Alcantara, fratele lui Thiago si fiul lui Mazinho, fostul jucator al Barcelonei si al lui PSG, evolueaza la Al-Arabi. Va amintiti cat s-a chinuit PSG sa scape de el in vara!

Despre asta este vorba de fapt in fotbalul qatarez si in Qatar in general, despre multi, multi bani.

Si pentru acesti bani, fifa a fost si este dispusa sa inchida ochii la orice.

Un subiect foarte sensibil si mult adus in discutie cu ocazia acestui campionat mondial este  homosexualitatea. In Qatar, homosexualitatea este interzisa. Multe personalitati au abordat acest subiect al homosexualitatii. Protestele jucatorilor au fost si ele destul de vizibile pentru toata lumea.

Dar pe langa homosexualitate mai sunt si alte lucruri la care fifa a inchis si inchide ochii.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a mentionat diversele forme de munca fortata practicate in Qatar. Chiar si Parlamentul European a sesizat, intr-un tarziu acest lucru.

Aceasta tara a permis moartea a mii de muncitori veniti din state sarace, platiti cu sume de nimic. Estimarile neoficiale afirma ca au fost peste 6.500 de decese pe santierele din Qatar, pentru ridicarea stadioanelor utilizate pentru aceasta Cupa Mondiala.

Abuzurile impotriva femeilor si a oamenilor in general sunt la fel de prezente. Pentru cine nu stie, in Qatar se aplica legea Sharia, aplicata si de talibani in Afganistan, care legifereaza multe abuzuri. In urma protestelor venite de pretutindeni, aplicarea legii sharia in Qatar a fost oarecum imblanzita.  

Din punctul meu de vedere, orice forma de abuz sau discriminare trebuie combatuta, cu orice efort.

Pe stadioane nu este permis consumul de alcool. Fanii si fanele trebuie sa fie imbracati decent. Costumele specifice fanilor englezi, care veneau echipati in cruciati sunt interzise. Gesturile de afectiune in public nu sunt permise. 

In Europa, campionatele interne si competitiile europene erau in plin sezon la inceputul campionatului. Jucatorii au avut numai cateva zile de pauza si au plecat in Qatar.

Antrenorii de top si alti specialist au criticat de la inceput organizarea acestui campionat mondial, dar cine sa ii auda. fifa?

Acest organism face totul pentru a respecta dorinta regelui ban.

Cu ocazia acestui campionat, fifa promoveaza sloganul “concentrati-va pe fotbal”.

Cel mai bine. Urmariti fotbal si lasati-ne pe noi sa ne vedem de ale noastre. De smecheriile noastre, de mizeria si de coruptia in care suntem bagati pana in gat.

Sepp Blatter, fostul presedinte al fifa la data acordarii dreptului Qatarului de a organiza acest campionat mondial recunoaste ca a fost o greseala.

Chiar si Parlamentul European, in al 15-lea ceas, a cerut reforme la fifa. 

Poate ca, urmare protestelelor primite din diverse surse cu ocazia acestui Campionat Mondial, fifa se va reforma si va face un proces de selectie serios, in care drepturile omului si drepturile jucatorilor vor fi respectate.

Pana atunci, pentru mine, acesta este primul Campionat Mondial de fotbal ale carui meciuri am decis sa nu le urmaresc. Si nu imi pare rau. 

                                                                

Dupa 23 de ani

 

Dupa 23 de ani o mare campioana se intoarce in Premier League.

Putini isi amintesc de performantele unei echipe care a pribegit prin a doua divizie de fotbal a Angliei.

In anii 80 insa aceasta echipa castiga trofee, inclusiv doua Cupe ale Campionilor Europeni si un titlu in Premier League.

Aceasta echipa este Nottingham Forest, echipa faimosului manager Brian Clough.  

O echipa infiintata acum 157 de ani, cunoscuta pentru rivalitatea sa istorica cu Derby County si care isi joaca meciurile de acasa pe stadionul City Ground din anul 1898.

Pentru Nottingham Forest au jucat de-a lungul timpului jucatori faimosi precum Petre Shilton, Des Walker, Roy Keane, Stan Collymore, Pierre van Hoojdonk sau “Psycho” Stuart Pearce.

Ca sa fac o mica introducere echipa a retrogradat la sfarsitul ani ‘90 din prima liga engleza, perioada in care s-a perindat putin si prin a treia divizie.

Incepand cu anul 2017 echipa a fost cumparata de Evangelos Marinakis, patronul lui Olympiacos. Scandalurile s-au tinut lant de echipa, au fost schimbati antrenori, unii dintre ei cu nume precum Aitor Karanka, Martin O’Neill, Sabri Lamouchi sau Chris Hughton.

Acest sezon a inceput cum nu se poate mai prost pentru Forest, astfel ca echipa se afla pe ultimul loc in Championship dupa 8 etape.

Acela a fost momentul de cotitura al sezonului, aducerea unui nou manager Steve Cooper, omul de la Swansea, in locul lui Chris Hughton.

Echipa a obtinut 21 de victorii, prinzand play-off-ul pentru accederea in Premier League.

In primul tur al play-off-ului, Forest a trecut de Sheffield United dupa penalty-uri, iar in finala de pe Wembley, in fata a 80.000 de fani, a invins cu 1-0 Huddersfield Town dupa autogolul lui Levi Colwill din minutul 43.

Ramanerea in Premier League este o misiune foarte dificila tinand cont de bugetul redus pe care Forest il are, dar, strategia clubului care a adus jucatori tineri si dornici de afirmare care au jucat foarte bine precum Jded Spece sau Max Lowe alaturi de jucatori experimentati precum Scott McKenna sau Steve Cook care a jucat foarte mult pentru Bournemouth poate ajuta echipa sa faca o figura frumoasa in prima liga britanica de fotbal.

Oricum pare ca Nottingham Forest are din nou un viitor si o strategie pe termen lung.

Reconstructia echipei nationale de fotbal a Romaniei

 

In aceasta campanie de calificare pentru Campionatul Mondial de fotbal, suporterii nationalei au avut parte de rezultate obtinute “pe muchie”, fie ca a fost vorba despre victoria in fata Macedoniei de Nord sau de infrangerea in fata Armeniei.

Acum, dupa meciul pierdut in fata Germaniei, consider ca nationala Romaniei a dat proba de foc in fata unui adversar foarte puternic si nu s-a facut de ras.

Nu vreau sa ma entuziasmez, mai ales ca drumul pana la obtinerea calificiarii la mondial este lung, dar cred ca perioada de reconstructie a echipei nationale s-a incheiat.

Si, pentru prima data dupa mult timp, jucatorii au parut ca isi doresc sa dea totul pentru nationala.

Momentul este bun, mai ales ca multi jucatori evolueaza titulari la echipele de club, chiar daca nu sunt echipe de top si acest lucru ajuta.

Selectionerul Mirel Radoi incepe si el sa inteleaga ca, pentru a castiga sau macar pentru a obtine un rezultat bun, trebuie sa te si aperi bine nu numai sa joci ofensiv.

Echipa are inca probleme in aparare, mai ales pe banda stanga. Fie ca a fost vorba despre Camora, Bancu sau Tosca, parca niciunul nu a fost de nationala. O solutie ar putea fi Florin Stefan, jucator ce evolua foarte bine la tineret si care acum, dupa ce a fost transferat de CFR Cluj, poate constitui o solutie pentru nationala mare.

De asemenea, nu sunt solutii foarte bune pentru pozitia de varf de atac. George Puscas pare ca nu se mai maturizeaza, Alibec cu viata lui extrasportiva sta mai mult accidentat, astfel ca, probabil, ne vom baza din nou pe Keseru, jucator care, dupa revenirea la FCSB se afla intr-o forma buna.

Un alt element important pe care l-am sesizat, este faptul ca suporterii nationalei dar si jurnalistii par sa devina mai realisti. Acestia incep sa inteleaga nivelul nationalei si isi adapteaza asteptarile. Nu pot sa ii ceri unui Ianis Hagi sa fie Gheorghe Hagi. De asemenea, Stanciu nu poate fi comparat cu Sabau sau Ilie Dumitrescu.

Trebuie sa acceptam ca Romania este o echipa din al doilea sau al treilea esalon valoric al Europei, dar este o echipa care are potential.

Dupa experimentul Daum, care mie mi s-a parut cea mai mare greseala pe care conducerea federatiei de fotbal a putut-o face, increderea pe care au aratat-o in Radoi mi se pare un lucru bun. Un antrenor care a condus echipa de tineret, care a lucrat alaturi de jucatori tineri, reprezinta, in opinia, mea cea mai buna solutie pentru reconstructia unei echipe.

Pentru Romania urmeaza un meci foarte greu, o finala pentru locul 2, cu Armenia.  

Sper ca forma buna a echipei lui Radoi sa continue echipa sa obtina victoria. Romania porneste favorita, mai ales daca analizam echipele unde evolueaza jucatorii celor doua echipe, dar Armenia cu al sau un antrenor experimentat, Joaquin Caparos, reprezinta o nuca foarte tare. Este o ehcipa artagoasa, plina de vitalitate, care ne poate pune probleme.  

Vor veni apoi meciurile cu Islanda si Liechtestein, teoretic meciuri usoare.

Oricum ar fi, poate ca nu vom prinde locul, 2 dar cred ca obiectivul cel mai important, reconstructia echipei nationale, a fost realizat.