duminică, 29 ianuarie 2017

Australian Open 2017


Dupa finala feminina, disputata intre surorile Williams, Serena si Venus, castigata de Serena dupa un meci frumos terminat 6-4, 6-4, a venit mult asteptata finala a baietilor, care parca venea din alte timpuri.
Federer contra Nadal. O finala pe care am vazut-o atat de mult in anii trecuti si pe care multi dintre noi ne doream sa o revedem. Iar finala nu ne-a inselat asteptarile. A fost un meci de 5 seturi, in care cei doi mari campioni au dat totul. A fost o finala foarte echilibrata, in care fiecare jucator si-a pus in valoare ce are mai bun. Federer jocul serviciu-voleu, iar Nadal loviturile de forta si travaliul extraordinar. Elvetianul de 37 de ani parea ca isi doreste sa termine mai repede fiecare minge, in timp ce spaniolul returna baloane din pozitii imposibile.
In final, victoria i-a revenit elvetianului cu 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, care castiga astfel al 18-lea titlu de Grand Slam din cariera si al 5-lea Australin Open.
Eu unul m-am bucurat foarte mult de victoria lui Roger Federer in aceasta finala, elvetianul fiind, alaturi de Novak Djokovic, jucatorul meu de tenis preferat. Imi place mult jocul serviciu-voleu pe care il practica Federer destul de rar intalnit acum. Nu este un joc bazat pe forta, gen Jim Courier. Este o forta imbinata cu tehnica. De asemenea, apreciez foarte mult sportivitatea lui Federer. Nu imi aduc aminte ca elvetianul sa fi abandonat vreun meci, asa cum este la moda acum. Iar daca a pierdut a avut mereu sportivitatea sa recunoasca superioritatea adversarului. Prin aceasta victorie Federer urca pe locul 10 mondial, un lucru nu foarte important pentru un jucator care a dominat autoritar tenisul mondial si care acum pare ca joaca de placere si pentru fani. 
In finala masculina de dublu victoria a revenit perechii Kontinen-Peers, care a invins in finala perechea fratilor Bryan, la dublu feminin s-a impus perechea Mattek-Sans-Lucie Safarova, iar la dublu mixt perechea Spears-Cabal care a trecut in finala de perechea Mirza- Dodig. 

vineri, 27 ianuarie 2017

Performanta importanta a tenisului de masa romanesc


Atat la feminin, dar si la masculin, tenisul de masa romanesc ne-a adus mari bucurii in aceasta saptamana.
In primul rand echipa masculina a Romaniei s-a calificat la Campionatul European din 2017 dupa ce marti a invins Cehia in deplasare cu scorul de 3-1.
Echipa Romaniei, antrenata de Andrei Filimon, a fost compusa din Adrian Crisan (nr. 58 in clasamentul mondial la simplu), Ovidiu Popescu (nr. 68 mondial) si Hunos Szocs (nr. 92 mondial).
Tot marti, echipa feminina de tenis de masa a Romaniei s-a calificat si ea la Campionatul European dupa o victorie 3-2 in fata Olandei. Echipa antrenata de Viorel Filimon a fost compusa din Bernadette Szocs, care a invins-o pe Jie Li, olandeza de origine chineza, Elizabeta Samara si Daniela Dodean.
Aceste performante vin dupa ce in decembrie anul trecut, la juniori, fetele din echipa Romaniei Andreea Dragoman si Adina Diaconu, au devenit campioane mondiale, iar baietii au ocupat locul 5 la Campionatul Mondial.

Daca la feminin suntem obisnuiti cu performantele bune ale sportivelor noastre, la baieti nu am prea avut mari realizari in ultimii ani. Intr-o lume a tenisului de masa dominata de asiatici, unii dintre ei concurand pentru tari europene, performantele sportivilor romani sunt cu adevarat extraordinare. 

Despre sport cu serban