Romania – Austria 0 – 1
“Trei
esecuri ale nationale care au omorat visele a milioane de romani”.
Am
auzit acest comentariu facut de un “specialist” in fotbal si nu mi-a venit sa
cred.
Nationala
de fotbal a Romaniei a pierdut in luna octombrie toate cele trei partide pe
care le-a jucat, cu Islanda 1-2, cu Norvegia 0-4 si cu Austria 0-1, ratand
calificarea la Campionatul European pe care il va gazdui si ocupand locul 3 in
grupa in Liga Natiunilor.
Toata
lumea il acuza pe selectionerul Radoi si pe jucatori, fara a vedea de fapt unde
a ajuns fotbalul romanesc si fara a acuza, in primul rand, conducerea FRF,
principalul vinovat, in opinia mea, de aceste esecuri si de situatia fotbalului
romanesc in general.
Nu
spun ca Radoi nu are partea lui de vina. De exemplu, nu inteleg de ce insista
sa joace in acest sistem 4-3-3 mai ales ca apararea sufera foarte mult. Un
astfel de sistem poate fi folosit de echipele care au sisteme defensive solide
si fundasi laterali de foarte buna calitate. De fapt, fundasii laterali sunt
cei mai expusi in acest sistem de joc. Dintre echipele mari, cred ca numai Italia lui Mancini il mai foloseste in mod curent. In meciul cu Norvegia s-a vazut
“bulevardul Manea”, in meciul cu Austria am vazut jocul slab al lui Bancu, iar
in meciul cu Islanda a fost randul lui Camora sa gafeze. Pe langa sistemul de
joc, lui Radoi nu prea am ce sa ii reprosez. Poate era mai potrivit un sistem 4-4-1-1 in care benzile sa fi fost mai acoperite, iar linia de mijloc mai ajutata. Daca mergem “la fineturi”, putem sa
mai adaugam neselectionarea la nationala mare a lui Man care a inscris un
hattrick la tineret si ar fi fost mai bun decat Deac, dar nu avem de unde sa
stim sigur ca juca bine si pentru nationala mare.
Despre
jucatori nu am ce sa spun. Cam acestia sunt cei mai buni. Aceste jocuri au
venit si intr-un moment in care mai multi fundasi, 4 la numar, sunt accidentati
sau “covid-ati”, asa cum este cazul lui Chiriches, Nedelcearu, Grigore si
Pascanu. Din pacate, atunci cand ajungi sa joci la Gaziantep in Turcia asa cum
este cazul lui Tosca, folosit fundas central de Radoi, nu ai cum sa ii
faci marcaj de calitate lui Halland,
omul de “suta de milioane” al Borussiei Dortmund. De asemenea, este greu pentru
Alex Maxim, Nicusor Stanciu sau Alexandru Cretu in fata unor jucatori buni
precum Berge, Schopf, ca sa nu mai vorbim de Sabitzer. La capitolul atacanti
diferenta este si mai clara. Noi ne laudam cu Keseru, Alibec si Puscas, in timp
ce Norvegia ii are pe Halland, Sorloth sau King, evaluati la peste 20 milioane
de euro, iar Islanda pe Sigurdson, care
a costat-o pe Everton 50 milioane de euro. Cam aceasta este diferenta in acest
moment.
Si
ajungem la principalul vinovat, FRF si al sau presedinte Razvan Burleanu. De
fapt, Razvan Burleanu nu ar fi ajuns in veci presedintele FRF daca Gica Popescu
nu ar fi fost condamnat, dar asta este.
Cred
ca, prin tot ce a facut FRF in mandatul lui Burleanu, distruge visele
romanilor. Din urmatoarele considerente:
- - Nu
isi asuma un obiectiv clar pentru nationala mare pe care sa il comunice
suporterilor. Pentru cine se pricepe la fotbal, echipa nationala de fotbal a
Romaniei este jos, foarte jos. La fel ca si fotbalul romanesc in general. Nu
pot sa vinzi mereu gogosi legate de calificare. Sa ne calificam ar fi o minune,
iar minunile nu sunt chiar atat de dese in fotbal. Ar fi mult mai fair-play sa
fi iesit sa spuna “noi suntem intr-o perioada de reconstructie. L-am adus pe
Radoi care a obtinut rezultate la tineret, ii ajutam tineri sa creasca si
asteptam rezultate in cativa ani”. Toata lumea stia la ce sa se astepte. Dar,
asa cum spunea si Radoi, Burleanu si ai lui “nu au sange in instalatie” sa iasa
sa spuna asta. Ar fugi sponsorii federatiei o perioada de timp si, impreuna cu
ei, salariile, primele si bonusurile lor de neperformanta;
- - A
adus fotbalul romanesc acolo unde este acum, prin faptul ca:
o
a
tolerat patroni precum Gigi Becali care fac ce vor la club si in campionat in
general. Aici ar fi si o nota personala, prin faptul ca au permis acestui mascarici avid de publicitate si bani, menevre prin care a influentat soarta titlului sezonul trecut;
o
a
permis afluxul de jucatori straini adusi din toate zonele lumii in
dauna tinerilor crescuti in academii. Cred ca Dinamo si CFR Cluj sunt cele mai
bune exemple, iar importul acestor jucatori isi va arata “roadele” in anii
urmatori;
o
a
permis cluburilor sa isi bata joc de regula jucatorului under 21. Cel mai
bun exemplu este cel al lui Ionut
Badea, antrenor la Pitesti, care a facut in primul minut al unui meci schimbarea jucatorului
under 21 introducand un jucator mai experimentat;
o
a
permis unor antrenori precum Dan Petrescu sau unor manageri precum
MM Stoica sau Gica Hagi sa puna presiune pe arbitrii fara a lua masuri
drastice. Prin acest mod de a acuza mereu arbitrajul pentru rezultatele slabe ale
echipei tale influentezi mentalitatea jucatorilor, iar la jucatorii tineri se
vede acest lucru. Jucatorii trebuie sa se obisnuiasca sa nu mai cada mereu in
careu precum in bazin cersind un penalty. Trebuie sa se obisnuiasca cu jocul
mai barbatesc, nu spun dur si poate asa vor putea tine piept unui Berge sau
Baumgartlinger;
o
a
omorat fotbalul juvenil, mai ales academiile care mai functionau in tara.
Tinerii nu pot creste daca aceste cluburi nu sunt ajutate de FRF. In Anglia
marile cluburi, la sugestia conducerii federatiei, au propus infiintarea unei
competitii dedicate academiilor. In Romania, echipele under 23 sunt impanzite de
jucatori alungati de la prima echipa pentru mofturi ale patronilor. Si iar ne intoarcem la Gigi Becali.
Iar academiile, pentru a supravietui, trebuie sa vanda jucatori foarte tineri, la 16-17 ani cui ofera ceva. Asa au
plecat tineri in campionate tari, precum Radu Dragusin la Juventus. Dar sunt
prea fragezi si daca nu au noroc sau un impresar de calitate, nu reusesc. Asa cum a fost cazul lui Alex Pascanu care din academia lui Leicester a ajuns inapoi prin
Romania, pentru ca acum sa evolueze in a doua liga spanioala la celebra echipa Ponferradina
Cred
ca mai putem gasi si alte erori de management ale FRF, dar nu este atat de
important.
Poate
ca ar trebui sa invatam din greselile noastre si sa nu le repetam la nesfarsit.
Sa invatam din exemplele Germaniei sau Olandei, care au acceptat ratarea de calificari
si au crescut generatii intregi de tineri.
Si,
cel mai important, sa ii facem pe oameni sa inteleaga ca atat putem in acest
moment.
Nu
ca nu vrem, dar atat putem. Acum.