Frumosul suporter roman

Euforia Campionatului European, in care nationala de fotbal a Romaniei a trecut de faza grupelor a apropiat fanii de echipa mai mult ca oricand, in ultimii ani.

Meciurile din faza grupelor Nations League au aratat ca fanii sunt aproape de nationala, o sustin asa cum stiu ei mai bine.

Partida cu Kosovo a aratat insa o fata a suporterului roman, de fotbal, tin sa precizez, pe care o parte pe care jurnalistii o ascund mereu.

Aici, vreau sa va povestesc ultima mea experienta la un meci de fotbal, petrecuta acum mai bine de 6 ani, la un meci Romania – Serbia, disputat pe aceeasi arena nationala.

Pentru ca experienta sa fie mai intensa, la acel meci, am nimerit in tribuna, foarte aproape de peluza in care era galeria Romaniei.

Pe mine, oamenii de ordine m-au controlat de monede, chei si altele, dar galeria Romaniei a intrat in stadion cu petarde, torte, asa cum ii sta bine unei galerii. Tot meciul au bubuit petarde, care faceau un fum de de-abia mai puteai respira. 

Ce m-a frapat insa au fost scandarile in care au rasunat permanent: Kosovo, Kosovo.

Sunt convins ca pentru jucatorii sarbi si pentru fanii lor prezenti in tribune nu au picat deloc bine acele scandari. Mai ales venite din partea unor suporteri care, in mod normal, nu aveau nicio treaba cu conflictul din tara vecina. Sau probabil aveau. Romanul se petrece cel mai bine la politica. Si nu doar la politica din Romania. De oriunde din lume.

Aseara, la meciul Romania – Kosovo, suporterii romani, acesti mici sfinti pe care lumea ii indrageste atat de mult au scandat Serbia, Serbia.

Despre huiduirea imnului adversarilor nu vreau sa spun nimic. Asta este normalul la un meci al nationalei Romaniei. Despre aruncarea cu scaune sau alte tampenii in teren, iarasi, nu vreau sa spun nimic. Asa ii sta bine galeriei unei echipe nationale adevarate. Ce frate, nu ai vazut ca asa fac si nemtalaii sau englejii!

Spre deosebire de sarbi, kosovarii, au iesit de pe teren si nu au mai revenit.

Fara a vrea sa ii scuz in vreun fel pe kosovari, ce mi se pare ca a aratat aceste meci este nivelul extrem de jos al multor suporteri romani de fotbal.

Unii dintre suporteri vin la meci sa se certe cu toata lumea, sa faca scandal si sa gaseasca motive de scandal.

Faptul ca federatia de fotbal din Romania nu actioneaza in niciun fel pentru a schimba comportamentul acestor suporteri, iar cei care arunca cu scaune nu sunt identificati si interzisi pe stadion, ne arata ca toata lumea accepta, pentru ca suporterii sa fie alaturi de nationala de suflet.

Meciul a mai aratat ceva, insa. Kosovo a dominat Romania. 

Dupa aceasta partida, care va fi castigata, probabil, de Romania la masa-verde, nationala va urca in grupa a doua valorica a Nations League, unde adversarii vor fi de alt calibru decat Cipru sau Lituania.

Ma intreb atunci cum se vor comporta acesti suporteri romani la infrangere, mai ales daca aceasta va fi drastica.

Un an fara Gianluca Vialli

                                                                                 

                                                                                        

Astazi, 6 ianuarie se implineste un an de la decesul lui Gianluca Vialli.

Unul dintre cei mai importanti atacanti pe care fotbalul italian i-a avut.

Nascut intr-o familie bogata, ce locuia intr-un castel cu 60 de camere aflat in Cremona, Gianluca a inceput fotbalul aproape de casa, la Cremonese, unde a jucat 4 ani, intre 1980 si 1984, ajutand echipa sa promoveze in Serie B, fiind transferat apoi la Sampdoria, pentru care jucat intre 1984 si 1992.

In aceasta perioada l-a intalnit pe "fratele sau geaman” Roberto Mancini, alaturi de care a facut una dintre cele mai reprezentative si mai cunoscute perechi de atacanti din istoria fotbalului.

Sampdoria avea sa fie condusa, intre 1986 si 1992 de marele Vujadin Boskov, omul care a stiut sa slefuiasca la Doria o multime de talente. Pe langa Viali si Mancini, la echipa s-au perindat jucatori precum Pietro Vierchowod, Hans Briegel, brazilianul Cerezo, Marco Branca, Maurizio Ganz, Gianluca Pagliuca, slovenul Srecko Katanec sau Attilio Lombardo.

Dar oricine are ceva cunostinte despre fotbal cunoaste perechea de gemeni Vialli-Mancini.

In 1992, atunci cand la conducerea Sampdoriei a venit Sven Goran Eriksson, drumurile gemenilor s-au departit pentru o perioada, mai exact pana in anul 2019, cand Gianluca a fost cooptat in echipa tehnica a Italiei pentru Campionatul European din 2020, castigat de Squadra Azzura.

Mancini si-a dorit mult sa il aiba alaturi in campania pentru european, astfel ca Gianluca a fost numit antrenor secund, pe parcursul preliminariilor, dar si de sef al delegatiei italiene la Campionatul European.

Din echipa tehnica a Italiei mai faceau parte alti oameni de baza ai Sampdoriei din diverse perioade, precum Attilio Lombardo sau Alberigo Evani, dar si team manager-ul Gabrielle “Lele” Oriali.

Recidiva, in anul 2021, a maladiei care i-a fost descoperita in anul 2018, cancer pancreatic, l-a facut sa paraseasca pozitia din staff-ul nationalei.

Cu Sampdoria, Vialli a reusit sa castige Serie A si Cupa UEFA in anul 1990, precum si 3 Cupe ale Italiei in 1985, 1988 si 1989.

Dupa plecarea de la Sampdoria, Gianluca Vialli a ales Juventus, club cu care a castigat un titlu si o Cupa a Italiei, in 1995, Cupa UEFA in 1993 si Liga Campionilor in 1996. 

Fanii lui Juventus isi amintesc echipa lui Juve din acea perioada, condusa de Marcello Lipp. In poarta era Peruzzi, in aparare Torricelli, Ferrara, Vierchowod si Pessotto, la mijloc Conte, Paolo Sousa si Deschamps, in atac Alex del Piero, Ravanelli si Vialli. Pe banca se aflau, printre altii, Vladimir Jugovic si “il soldatino” Angelo di Livio.

Fiind un om caruia i-au placut mereu provocarile, Gianluca a parasit Juventus pentru a merge la Londra, unde se nastea noua echipa a lui Chelsea.

Era inca echipa romantica a lui Chelsea, aflata sub patronajul lui Ken Bates si condusa de pe margine de managerul Ruud Gullit, din care faceau parte, pe langa capitanul Dennis Wise, romanul Dan Petrescu, Mark Hughes, Gianfranco Zola, Frank Leboeuf sau Roberto fi Matteo.

Dupa demiterea lui Ruud Gullit, Vialli a fost numit manager-jucator al echipei. A reusit sa castige, cu Chelsea, in calitate de jucator (si antrenor) Cupa Angliei in 1997, Cupa Ligii, Cupa Cupelor si Supercupa Europei in 1998, iar in calitate de antrenor Cupa Angliei in 2000.

Eleganta sa din afara terenului era puternic contrastanta cu spiritul sau bataios, in sens bun, din teren. Iar asta a constituit un model pentru tinerii alaturi de care a jucat sau pe care i-a antrenat, vezi cazul lui Alex del Piero.

Gianluca a fost unul dintre cei mai spectaculosi atacanti, golurile sale din foarfeca sau din voleu facand deliciul fanilor. A fost insa si un lider al tuturor echipelor la care a evoluat sau pe care le-a condus.

Fara jucatori ca el, sau ca Zlatan Ibrahimovic, retras si el din activitate, care prin executiile lor aduceau sare si piper, fotbalul este tot mai sarac.