Astazi,
6 ianuarie se implineste un an de la decesul lui Gianluca Vialli.
Unul
dintre cei mai importanti atacanti pe care fotbalul italian i-a avut.
Nascut
intr-o familie bogata, ce locuia intr-un castel cu 60 de camere aflat in
Cremona, Gianluca a inceput fotbalul aproape de casa, la Cremonese, unde a
jucat 4 ani, intre 1980 si 1984, ajutand echipa sa promoveze in Serie B, fiind
transferat apoi la Sampdoria, pentru care jucat intre 1984 si 1992.
In
aceasta perioada l-a intalnit pe "fratele sau geaman” Roberto Mancini, alaturi
de care a facut una dintre cele mai reprezentative si mai cunoscute perechi de
atacanti din istoria fotbalului.
Sampdoria
avea sa fie condusa, intre 1986 si 1992 de marele Vujadin Boskov, omul care a
stiut sa slefuiasca la Doria o multime de talente. Pe langa Viali si Mancini, la
echipa s-au perindat jucatori precum Pietro Vierchowod, Hans Briegel,
brazilianul Cerezo, Marco Branca, Maurizio Ganz, Gianluca Pagliuca, slovenul
Srecko Katanec sau Attilio Lombardo.
Dar
oricine are ceva cunostinte despre fotbal cunoaste perechea de gemeni
Vialli-Mancini.
In
1992, atunci cand la conducerea Sampdoriei a venit Sven Goran Eriksson,
drumurile gemenilor s-au departit pentru o perioada, mai exact pana in anul
2019, cand Gianluca a fost cooptat in echipa tehnica a Italiei pentru
Campionatul European din 2020, castigat de Squadra Azzura.
Mancini
si-a dorit mult sa il aiba alaturi in campania pentru european, astfel ca Gianluca a fost numit antrenor secund,
pe parcursul preliminariilor, dar si de sef al delegatiei italiene la
Campionatul European.
Din
echipa tehnica a Italiei mai faceau parte alti oameni de baza ai Sampdoriei din diverse
perioade, precum Attilio Lombardo sau Alberigo Evani, dar si team manager-ul
Gabrielle “Lele” Oriali.
Recidiva, in anul 2021, a maladiei care i-a fost descoperita in anul 2018, cancer pancreatic, l-a facut sa paraseasca pozitia din staff-ul nationalei.
Cu
Sampdoria, Vialli a reusit sa castige Serie A si Cupa UEFA in anul 1990, precum
si 3 Cupe ale Italiei in 1985, 1988 si 1989.
Dupa
plecarea de la Sampdoria, Gianluca Vialli a ales Juventus, club cu care a
castigat un titlu si o Cupa a Italiei, in 1995, Cupa UEFA in 1993 si Liga
Campionilor in 1996.
Fanii lui Juventus isi amintesc echipa lui Juve din acea perioada, condusa de Marcello Lipp. In poarta era Peruzzi, in aparare Torricelli, Ferrara, Vierchowod si Pessotto, la mijloc Conte, Paolo Sousa si Deschamps, in atac Alex del Piero, Ravanelli si Vialli. Pe banca se aflau, printre altii, Vladimir Jugovic si “il soldatino” Angelo di Livio.
Fiind
un om caruia i-au placut mereu provocarile, Gianluca a parasit Juventus pentru
a merge la Londra, unde se nastea noua echipa a lui Chelsea.
Era
inca echipa romantica a lui Chelsea, aflata sub patronajul lui Ken Bates si
condusa de pe margine de managerul Ruud Gullit, din care faceau parte, pe
langa capitanul Dennis Wise, romanul Dan Petrescu, Mark Hughes, Gianfranco
Zola, Frank Leboeuf sau Roberto fi Matteo.
Dupa demiterea lui Ruud Gullit, Vialli a fost numit manager-jucator al echipei. A reusit sa castige, cu Chelsea, in calitate de jucator (si antrenor) Cupa Angliei in 1997, Cupa Ligii, Cupa Cupelor si Supercupa Europei in 1998, iar in calitate de antrenor Cupa Angliei in 2000.
Eleganta
sa din afara terenului era puternic contrastanta cu spiritul sau bataios, in sens
bun, din teren. Iar asta a constituit un model pentru tinerii alaturi de care a
jucat sau pe care i-a antrenat, vezi cazul lui Alex del Piero.
Gianluca
a fost unul dintre cei mai spectaculosi atacanti, golurile sale din foarfeca
sau din voleu facand deliciul fanilor. A fost insa si un lider al tuturor
echipelor la care a evoluat sau pe care le-a condus.
Fara jucatori ca el, sau ca Zlatan Ibrahimovic, retras si el din activitate, care prin executiile lor aduceau sare si piper, fotbalul este tot mai sarac.
