sâmbătă, 30 iunie 2018

Messi si Ronaldo parasesc Mondialul din Rusia



Franta – Argentina 4 – 3

Uruguay – Portugalia 2 – 1

Dupa eliminarea Germaniei i si a Poloniei, a venit randul Argentinei si al Portugaliei sa isi faca bagajele si sa paraseasca Rusia.
Argentina, ajunsa cu noroc in faza sferturilor, dupa un ultim meci in faza grupelor in care echipa lui Messi a beneficiat de clementa arbitrului care le-a refuzat nigerienilor un al doilea penalty, nu a putut face fata fortei unei echipe a Frantei care este una dintre favoritele la trofeul mondial.
A fost un meci foarte frumos, cu rasturnari de situatie, in care francezii au deschis scorul prin Antoine Grizmann din penalty in minutul 13, pentru ca argentinienii sa treaca in avantaj prin golurile lui di Maria si Mercado in minutele 41 si 44.
Dupa pauza masinaria de fotbal a generalului Deschamps a mai reusit 3 goluri. Mai intai a inscris fundasul Pavard si apoi de doua ori pustiul de 19 ani a lui PSG, Killian Mbappe.  Golul Argentinei a venit prea tarziu, Kun Aguero, inscriind in minutul 90 pentru 4-3.
Argentina a suferit mult la acest mondial. A trecut cu greu de grupe, iar infrangerea in fata Frantei nu este, in opinia mea, surprinzatoare. Selectionerul Sampaoli a dovedit ca “palaria” Argentina este prea mare pentru el. Ceea ce a reusit in fata vedetelor din echipa statului Chile, nu a reusit in fata lui Messi si compania. Cred ca a fost si o greseala de selectie. Nu este normal sa il lasi acasa pe Icardi care inscrie pe banda rulanta la Inter, sa nu ii oferi deloc minute lui Dybala sau sa il folosesti prea putin pe Higuain. De asemenea, titularizarea lui Caballero, portar care face tusa la echipa de club, este surprinzatoare. Dupa aceasta eliminare, Mascherano si-a anuntat retragerea din echipa nationala. Gestul sau ar putea fi urmat de Messi sau Higuain. Fanii Argentinei cer reconstructia echipei in jurul lui Dybala si Icardi. Mi se pare ca in acest moment Argentina si Germania, finalistele de acum 4 ani, au ajuns la finalul unui ciclu. Au ajuns la momentul in care generatiile trebuie schimbate. Apare insa diferenta. Generatie lui Neuer, Boateng, Ozil sau Hummels a adus Germaniei un titlu mondial, in timp ce generatia lui Messi si Mascherano nu a castigat nimic pentru Argentina.
Portugalia lui Cristiano Ronaldo paraseste si ea Campionatul Mondial din Rusia dupa o infrangere in fata Uruguay-ului lui Cavani si Suarez. Acesti doi fotbalisti au combinat superb pentru primul gol al sud-americanilor marcat de El Matador Cavani. Portugalia a egalat prin Pepe, pentru ca acelasi Cavani, jucator tot la PSG ca si Mbappe, ucigasul Argentinei, sa stabilieasca scorul final 2-1 pentru Uruguay.
Pe mine ma bucura mult victoria Uruguay-ului. Uruguay, echipa unei tari mici este un nume important in fotbalul mondial. De asemenea, are un antrenor, Oscar Washington Tabarez, care mie imi place mult ca selectioner. Sa conduci de atatia ani echipa nationala schimband generatii de jucatori si sa faci o figura frumoasa atat in calificari cat si la turneele finale este mare lucru. Au parasit echipa jucatori precum Diego Forlan, Diego Lugano sau Paolo Montero, dar Uruguay ajunge cel putin in sferturi. El Maestro pare ca detine controlul echipei desi, datorita problemelor medicale, nu se poate ridica de pe banca. Tabarez traieste pentru fotbal, iar echipa pare ca este alaturi de el.
In meciul in fata Uruguay-ului Cristiano Ronaldo nu a reusit prea multe. Zambetul sau a palit. Nu a putut invinge reduta condusa de Godin si Jimenez, oameni care il iubesc la fel de mult cum il iubesc si fanii Uruguay-ului (atat Godin si si Jimenez, fundasii centrali au Uruguay-ului, sunt jucatorii lui Atletico Madrid, rivala lui Real). Desi il admir pentru calitatile sale de jucator nu imi place Ronaldo. In primul rand pentru ca simuleaza. Mi-a placut ce a spus un fan uruguayan despre el. “Nu exista o singura persoana în Uruguay care sa nu-l urasca pe Ronaldo. E arogant, superb, narcisist si a reuşit sa-i pacaleasca pe arbitri de multe ori, în fazele decisive. Noi, oamenii din Uruguay, uram tot ce reprezinta el. Cristiano ne displace atat de mult încat am prefera sa vedem că zambeste un argentinian (Messi)”. 
Dar pana una alta atat Messi cat si Ronaldo parasesc mondialul si pleaca in vacanta. Vamos a la playa!




duminică, 24 iunie 2018

Polonia paraseste Mondialul din Rusia



Columbia – Polonia 3 – 0

Dupa rezultatele din prima etapa, in care ambele echipe au pierdut cu acelasi scor, 1-2, Polonia in fata Senegalului, iar Columbia in fata Japoniei, se anunta un meci spactaculos, cu doua echipe care marcheaza mult, desi multi specialisti preconizau un rezultat de egalitate care amana verdictul pentru ultima etapa.
Selectionerul argentinian al Columbiei, Jose Pekerman, a inceput cu sistemul obisnuit, 4-5-1 in poarta cu Ospina, in aparare Arias, Minna, Sanches si Mojica, mijlocasi defensivi Barrios si Aguilar, mijlocasi ofensivi Cuadrado, James Rodriguez si Quinteros, in atac Radamel Falcao.
De partea cealalta selectionerul polonez Adam Nawalka a schimbat sistemul de joc in dorinta de a castiga partida incepand cu un 3-4-3 in poarta cu Szczesny, in aparare Piszcek, Bednarek, Pazdan, la mijloc Bereszynski, Goralski, Krychowiak si Rybus, in atac Zielinski, Lewandowski si Kownacki.
Dupa un inceput de meci tare al polonezilor care au fortat marcarea rapida a unui gol, columbienii au pus stapanire pe joc. Jocul pe benzi al columbienilor cu perechea Aris-Cuadrado pe dreapta si Mojica-Quintero pe stanga a destabilizat de multe ori apararea poloneza. Columbienii au obtinut multe cornere sau lovituri libere.
Dupa un corner s-a marcat si primul gol al partidei, in minutul 40, cand James Rodriguez a reusit o centrare perfecta la marginea careului de 6 m de unde, nemarcat, Yerri Minna l-a invins fara probleme pe Szczesny cu o lovitura de cap.
Si a doua repriza a avut aceleasi coordonate. Columbia a fost cea care a dominat o echipa a Poloniei care, desi si-a creat cateva ocazii la poarta bravului Ospina, mai ales prin  Lewandowski a parut ca nu a inceput jocul cu adevarat.
Golurile 2 si 3 au fost adevarat bijuterii de contraatac.
Primul, in minutul 70, dupa o faza de atac a polonezilor balonul a ajuns la Jorge Quintero, iar jucatorul lui River Plate i-a pasat in adancime lui Radamel Falcao care a pacalit usor pasul la ofsaid al aparatorilor polonezi si l-a invins pe Szczesny cu un sut plasat.
Golul 3 i-a avut in prim plan pe James Rodriguez si Cuadrado. Primul a scapat pe stanga si a pasat perfect in centru de unde rapidul Cuadrado a plecat printre fundasii polonezi si l-a invins pe Szczesny  intr-un duel 1-1.
Mi-a placut mult sahul intre cei doi selectioneri. Chiar remarcam diferentele de mentalitate ale echipelor care au evoluat in Polonia-Columbia fata de Japonia-Senegal.
Polonia si Columbia au oferit un duel tactic intre cei doi antrenori, lucru pe care nu il putem spune despre partida Senegal-Japonia. Echipele au parut mai organizate, capabile sa respecte tactica impusa de cei doi antrenori. De fapt aceasta este marea diferenta fata de echipele africane de exemplu. Europenii si sud-americanii sunt mai organizati, au tactica bine invatata.
Dupa aceasta infrangere clara Polonia, fara nici un punct dupa primele doua meciuri din grupa, paraseste competitia. Desi au avut rezultate excelente in calificari si amicale, polonezii au parut ca au intrat in vacanta inaintea mondialului. Atat in partida cu Senegal cat si in partida in fata Columbiei jucatorii mi s-au parut ca au tratat meciul superficial. Lewa si compania au tratat de sus adversarii si asta i-a costat. Nu am inteles nici schimbarea de sistem de jos facuta de Nawalka care a picat in plasa intinsa de experimentatul Jose Pekerman si a fost prins descoperit pe benzi de rapizii Quintero si Cuadrado. Polonezii au fost prea usor descumpaniti.
De partea cealalta Columbia a reusit sa remonteze dupa infrangerea in fata Japoniei din prima etapa. Jose Pekerman, atat de criticat dupa primul meci, si-a pastrat stilul ofensiv. A pus in valoare rapiditatea jucatorilor sai, reusind, de asemenea, sa il blocheze pe Lewandowski, obligat de multe ori sa coboare in linia de mijloc pentru a prelua baloane.
Pentru Columbia urmeaza o adevarata finala in fata Senegalului in ultima etapa, in timp ce, pentru polonezi nu mai ramane decat un meci al onoarei in fata Japoniei.




sâmbătă, 23 iunie 2018

Germania, de la agonie la extaz



Germania – Suedia 2 – 1

Germania si Suedia ne-au oferit primul meci cu adevarat dramatic de la Campionatul Mondial Rusia 2018.
Dupa infrangerea in fata Mexicului, Germania  avea nevoie neaparat de victorie pentru a avea sanse reale la calificarea din grupe. De partea cealalta, Suedia, dupa victoria cu 1-0 in fata Coreei de Sud se putea multumi cu un egal in fata campioanei mondiale.
Selectionerul german Joachim Low a operat schimbari importante in echipa, lasandu-i pe margine printre altii pe Mesut Ozil. In primul 11 au aparut Sebastian Rudy, Jonas Hector sau Marco Reus.
A fost un meci dominat copios de Germania, dar a carei prima repriza s-a terminat 1-0 pentru Suedia dupa golul marcat de Ola Toivonen, scapat pe contraatac, care l-a executat pe Neuer cu un lob superb.
Germania a reusit un gol rapid imediat dupa pauza prin Marco Reus si totul parea ca intra in normal.
Numai ca Suedia s-a aparat excelent si a contraatac foarte taios. La unul dintre aceste contraatacuri fundasul german Jerome Boateng a facut un fault pentru care a primit al doilea galben si misiunea nemtilor devenea foarte dificila.
Dar germanii nu renunta decat cand aud fluierul final. Asa se spune. Si asa s-a intamplat si in partida in fata Suediei. Jochim Low a mai facut o schimbare excelenta, prin inlocuirea lui Jonas Hector cu Julian Brandt. Tanarul jucator al lui Leverkusen a fost faultat la marginea careului de 16 m al suedezilor lateral stanga in ultimul minut al prelungirilor.
Lovitura libera a fost transformata in gol de sutul perfect al lui Toni Kroos si Germania a redevenit stapana pe situatie, avand nevoie de o victorie clara in fata Coreei pentru a trece de faza grupelor.
Mi-a parut rau de fanii suedezi, unii dintre cei mai frumosi de la Cupa Mondiala. Au fost atat de aproape de un rezultat mare si acum sansele favoritilor lor sunt doar teoretice.
Declaratiile celor doi antrenori dupa meci mi se pare ca descriu cel mai bine situatia dupa acest meci-thriller. In timp ce selectionetul suedezilor Janne Andersen a spus: “e cel mai greu final de meci al carierei mele de antrenor. Dar grupa e deschisa, trebuie sa ne lingem ranile si sa mergem mai departe, sa castigam meciul urmator. Vom face tot ce ne sta in putinta pentru a castiga partida de miercuri cu Mexicul. Din punct de vedere emotional, acum, suntem foarte dezamagiti pentru ca nu am reusit sa luam macar un punct”, selectionerul german Jogi Low a spus: A fost un thriller, plin de emotii, un rollercoaster pana la ultimul fluier al intalnirii. Le-am spus baietilor mei ca trebuie sa exercitam aceeasi presiune, ca trebuie sa marsam pe pase rapide care sa ne creeze multe spatii. Stiam ca putem sa facem asta. In partea a doua, am reusit sa punem o presiune suplimentara, care ne-a adus in fata unor oportunitati mari de a inscrie. Ceea ce m-a frapat a fost spiritul de echipa. Nu ne-am pierdut niciun moment speranta ca putem castiga acest meci”.
De fapt aceasta este ceea ce imi place la echipa Germaniei. Nu renunta niciodata. Imi place mult acest lucru. Consider  ca aceasta este o mentalitate de invingator.


luni, 18 iunie 2018

Schimbari importante de antrenori in fotbalul european



Facand o mica pauza de la meciurile de la Campionatul Mondial Rusia 2018, vreau sa va prezint cateva mutari interesante de antrenori care au avut loc pana acum in fotbalul european.
In asteptarea terminarii telenovelei Chelsea-Sarri, in Anglia, sunt de remarcat schimbarea lui Sam Allardyce pe banca lui Everton cu fostul antrenor al lui Watford Marcos Silva si a lui David Moyes la West Ham cu Manuel Pellegrini, omul care a facut istorie cu Villareal. Una dintre cele mai importante schimbari a avut loc pe banca lui Arsenal Londra, prin plecarea, dupa 22 de ani, a lui Arsene Wenger si aducerea lui Unai Emery. Sunt curios cum va arata echipa lodonezilor dupa inlocuirea lui Wenger cu Emery, avand in vedere ca Emery este cunoscut ca un antrenor care inchide jocul asa cum o facea la Sevilla, fata de Wenger care promova jocul ofensiv, de posesie.
In Spania a avut loc poate cea mai spectaculoasa numire de antrenori. Dupa plecarea oarecum neasteptata a lui Zinedine Zidane de la Real, Florentino Perez s-a trezit refuzat pe rand de Klopp, Conte sau Allegri. Acesta s-a orientat spre selectionerul nationalei Spaniei, Julen Lopetegui, care tocmai semnase prelungirea contractului cu nationala dar care nu a avut vreo jena sa semneze cu Los Blancos. Asa cum se intampla in fotbalul mare, presedintele federatiei spaniole nu a digerat comportamentul lui Lopetegui si l-a dat afara pe acesta cu 3 zile inaintea inceperii campionatului mondial inlocuindu-l cu un alt fost madrilen Fernando Hierro. Ca sa glumesc, pentru a-l lasa sa se pregateasca pentru Champions League.
In Franta este de amintit aducerea lui Thomas Tuchel pe banca lui PSG. Sunt curios daca germanul care nu a avut mari performante in Germania va gestiona vestiarul seicilor si va aduce mult asteptatul trofeu al Ligii Campionilor la Paris. De asemenea, de pe banca lui Nice a plecat elvetianul Lucien Favre si a venit fostul tunar Patrick Vieira.
In Gemania doua dintre cele mai importante echipe si-au schimbat antrenorii. Campiona Bayern Munchen l-a adus pe Niko Kovac, croatul care a avut rezultate excelente la Eintracht Frankfurt, in timp ce Borussia Dortmund l-a inlocuit pe Peter Stoger cu Lucien Favre tocmai plecat de la Nice.
In incheiere si tot legat de Chelsea este de mentionat ca fostul jucator al londonezilor, Adi Mutu, a fost dat afara de la FC Voluntari, echipa comunei cu echipa in prima liga din Romania desi a reusit salvarea echipei de la retrogradare. 
Tot in Romania ca sa termin cu o sectiune importanta a fotbalului european, campioana CFR Cluj l-a adus pe Edi Iordanescu in locul lui Dan Petrescu plecat in China. Aceasta reteta a lui Dan Petrescu care vine in calitate de salvator, face circ pe banca tehnica, se plange de arbitraje, castiga titlul cu goluri din penalty si apoi pleaca de la echipele pe care le-a antrenat in destinatii exotice gen China, Rusia sau la arabi mi se pare cunoscuta si nu tocmai pozitiva. Mi-ar placea sa vad cum evolueaza o echipa antrenata de marele tehnician in cupele europene. Sa il vad cum se comporta pe margine pentru a nu a primit un penalty in fata unui arbitru important precum Howard Webb. Dar pana atunci sa ii uram lui Danut succes in China si "pe curand".




duminică, 17 iunie 2018

Toyota castiga cursa de 24 de ore de la Le Mans



Dupa ce a suferit in ultimii doi ani esecuri dureroase, Toyota castiga Cursa de 24 de ore de la Le Mans.
A fost una dintre cele mai cuminti curse Le Mans din ultimii ani.
Toyota a fost singura echipa “de uzina” de la clasa prototip 1 dupa retragerea Audi si Porsche. Constructorul nipon a inceput cu 2 masini, cea cu numarul 8 cu echipaj compus din Fernando Alonso, Sebastian Buemi si Kazuki Makashima si cea cu numarul 7 cu echipaj compus din Mike Conway, Kamui Kobayashi si Jose Maria Lopez, care au terminat in aceeasi ordine cursa. 
Este prima victorie a unui constructor japonez dupa cea obtinuta in 1991 de Mazda. Este rezultatul unui program de 5 ani al japonezilor cu investitii majore in masini si piloti. Pe langa rezultatul in sine, niponii au reusit sa puncteze si la imagine prin aducerea in echipaj a lui Fernando Alonso. Campionul din Formula 1 este in cautarea "triplei coroane" Formula 1 - Le Mans - Indianapolis. Dupa acest trofeu Le Mans spaniolului ii mai lipsteste trofeul suprem din Indy. 
Pe locurile trei si patru au terminat doua prototipuri non-hybrid ale constructorului helveto-britanic Rebellion Racing. Pe trei echipajul compus din Thomas Laurent, Mathias Beche si Gustavo Menezes, iar pe 4 echipajul cu nume mult mai sonore Andre Lotterer, Neel Jani si Bruno Sena. Acesta din urma echipa a fost implicat, in primul tur al cursei, in singurul incident important de pe traseu. Masina, condusa in acel moment de Andre Lotterer, a fost lovita de un prototip al celor de la GMP fiind nevoita sa intre la boxe pentru reparatii. 
La clasa LMP 2 (prototip 2) s-a impus constructorul rus G-Drive cu echipajul compus din Roman Rusinov, Andrea Pizzitola si Jean-Eric Bergne.
La clasa GTE Pro (grand turisme modificate) a fost o dubla Porsche cu doua modele vopsite vintage. Pe primul loc a fost “porcusorul roz” cu echipajul compus din Michael Christensen, Kevin Estre si Laurens Vanthoor, iar pe locul al doilea a fost echipajul alb-albastru compus din Gianmaria Bruni, Frederic Makowiecki si Richard Lietz.
La clasa GT Amatori (turisme de strada) a invins din nou Porsche, de aceasta data prin echipa privata a lui Patrick Dempsey, actorul mare fan al curselor auto, cu echipajul compus din Christian Ried, Julien Andlauer si Matt Campbel.
Pentru Porsche, cel mai galonat constructor de la Le Mans, au fost doua victorii la doua clase la aniversarea a 70 de ani de existenta. 
Probabil ca si anul urmator va fi tot al Toyota avand in vedere ca nici un alt constructor mare nu a anuntat crearea unui prototip la clasa 1. Din 20-20, dupa modificarea regulamentului, este posibil ca sa avem un duel la clasa regina, LMP 1. Sper ca zvonurile despre venirea la le Mans a lui Mc Laren sa se concretizeze. Poate si o intoarcere a Audi sau Porsche.  





sâmbătă, 16 iunie 2018

Argentina sufera prima surpriza a Campionatului Mondial



Argentina – Islanda 1 – 1

Dupa meciul superb dintre Spania si Portugalia a venit si prima partida “disproportionata” in aparenta, disputa dintre Argentina si Islanda.
Daca despre argentinieni nu este nevoie sa spun prea multe, despre Islanda pot spune ca a fost surpriza preliminariilor de la European, de la Turneul final al Campionatului European si a preliminariilor pentru Campionatul Mondial. Si in meciul de deschidere al Grupei D, nordicii nu s-au facut de ras.
Au obtinut un egal in fata vicecampioanei mondiale, dupa un meci in care s-au aparat in cea mai mare parte, dar s-au aparat exact, blocandu-l pe Messi si mijlocul Argentinei.  
Argentina a adus la CM mare parte din vedetele sale. Chiar si asa nu a avut loc Icardi, varful lui Inter nefiind printre preferatii lui Sampaoli si ai lui Messi, regele vestiarului argentinian.
Argentina a inceput in poarta cu Caballero, in aparare Salvio, Otamendi, Rojo si Tagliafico, la mijloc Meza, Mascerano, Biglia si di Maria, in atac Messi si Aguero. Pe banca au luat loc printre altii Higuain, Dybala sau Banega.
Argentina a deschis scorul in minutul 19 dupa ce Aguero a reluat in poarta balonul respins dupa sutul lui Marcos Rojo.
Egalarea a venit dupa numai 3 minute, varful islandez Finnbogason reluand in poarta sutul lui Sigurdsson, care a fost respins neconvingator de catre Caballero.  
Presiunea argentinienilor nu a produs multe ocazii importante la poarta bravului Halldorson.
Messi a avut in minutul 65 ocazia de a aduce din nou Argentina in atac, dar sutul sau din penalty a fost aparat de portarul islendez.
S-a terminat 1-1 si Islanda incepe excelent Campionatul Mondial din Rusia.
Pentru Argentina stilul fricos impus de Sampaoli mi se pare total nepotrivit. Nu este ok sa incepi in fata unei echipe ca Islanda cu doi inchizatori, sa joci cu un fundas stanga Tagliafico care nu a reusit nimic. De asemenea, schimbarile nu au fost deloc inspirate. Higuain a intrat in 80 mult prea tarziu, Pavon l-a schimbat pe di Maria dar nu a reusit nimic, in timp ce Banega care l-a inlocuit pe Biglia nu a limpezit jocul Argentinei. Daca nu vor schimba ceva, sud-americanilor le va fi dificil mai ales in fata Croatiei, daca nu si in fata impetuosilor vulturi nigerieni.



vineri, 15 iunie 2018

Spania - Portugalia un meci superb de la Campionatul Mondial de fotbal



Spania – Portugalia 3 – 3

Citesc titlul din Gazeta Sporturilor si nu imi vine sa cred. “Viva Rolando”.
Am ajuns sa apreciem un jucator care simuleaza in acelasi meci un penalty, in minutul 3, cu care echipa sa a deschis scorul si un fault in minutul 88 din care echipa sa a reusit egalarea. Asta arata ce inseamna fotbalul actual. Pretuim “smecherasii” care stiu sa cada. Spiritul de la echipa de club, Real Madrid, unde are aceleasi caderi si simulari, a ajuns si la nationala Portugaliei. 
Aceasta cu ajutorul arbitrilor care tolereaza mascareala lui. In meciul in fara Spaniei arbitrul a fost Gianluca Rocchi. Desi a avut la dispozitie arbitraj video, acesta a avut, in opinia mea, trei greseli majore. Prima la penalty-ul din minutul 3, a doua la golul egalizator al Spaniei, cand Diego Costa l-a faultat pe Pepe inainte de a suta fara sperante pentru Rui Patricio si a treia la faltul lui Pique asupra lui Ronaldo din minutul 88 care a insemnat lovitura libera din care Ronaldo a egalat.
Eu unul m-am saturat de aceste gesturi ale cersetorului Ronaldo. Asa cum am discutat cu un prieten aseara sper sa se gaseasca un jucator gen Nigel de Jong care sa il faulteze serior chiar daca va provoca un penalty si sa il invete minte. Este, din punctul meu de vedere, prea mult. Nu este normal sa obtii puncte la Campionatul Mondial sau chiar trofee Champions League pe simulari. Nu am o favorita clara la castigarea Cupei Mondiale dar stiu sigur cine imi doresc sa nu castige trofeul. Portugalia.
Meciul a fost unul foarte frumos, dominat teritorial de spanioli, cu Portugalia cu un mijloc aglomerat, aparandu-se mare parte din meci si contraatacand incisiv.
Scorul a fost deschis de Rolando in minutul 3 care a transformat penalty-ul obtinut de el dupa un faul inexistent al lui Nacho. Zambetul sfidator al portughezului dupa ce s-a convins ca arbitrul a dat penalty mi se pare elocvent. “Te-am pacalit fraiere. A mers si se data asta”. Mai vand niste sampon Clear dupa ce lumea striga Viva Rolando.
Egalarea a fost adusa in minutul 24 de catre Diego Costa care a primit o pasa in adancime si, dupa ce l-a faultat pe Pepe, a sutat fara sperante pentru Rui Patricio.
Portugalia a intrat in avantaj la cabine dupa un nou gol al lui Ronaldo servit excelent de catre Gonzalo Guedes.
Spania a egalat in minutul 55 cand acelasi Diego Costa a reluat in poarta centrarea lui David Silva prelungita de Busquets.
Dupa numai 3 minute, Nacho a sutat perfect de la marginea careului invingandu-l pe Rui Patricio, facand 3-2.
Scorul final a fost stabilit de Ronaldo in minutul 89 care a transformat o lovitura libera de la 20 m.
Imi pare rau pentru selectionerul spaniol Fernando Hierro care a ratat un inceput perfect pe banca tehnica a nationalei dupa ce a dominat meciul, echipa sa avand si o bara pe parscurul partidei. Dar asa este cand joci cu trisori.
Dupa acest egal, cele doua echipe sunt in spatele liderului surpriza al grupei, echipa statului Iran care a trecut de Maroc cu 1-0.
S-a mai disputat partida Uruguay-Egipt terminata 1-0 pentru celesti prin golul din minutul 90 al fundasului lui Atletico Madrid Jose Maria Gimenez, dupa ce Luis Suarez a ratat 4 ocazii cat roata carului pe parcursul partidei. In grupa A conduce Rusia, urmata de Uruguay ambele cu cate 3 puncte si Egipt si Arabia Saudita fara nici un punct.

joi, 14 iunie 2018

Rusia incepe excelent Campionatul Mondial de fotbal



Rusia – Arabia Saudita 5 – 0

Jocul de deschidere al Campionatului Mondial Rusia 2018 a fost un “galop de sanatate” pentru echipa gazda care a invins clar echipa Arabiei Saudite.
Echipa rusa, condusa de pe margine de Stanislav Cherchesov, fostul mare portar, a inceput in poarta cu Akinfeev, linia de fund Mario Fernandes, Kutepov, Ignasevich, Zhirkov, la mijloc Samedov, Gaziskyi, Zobnin, Golovin si Dzagoev, in atac Smolov. In minutul 23, Alan Dzagoev a fost inlocuit cu Denis Cheryshev.
Rusii au deschis repede scorul, in minutul 12. La un corner, balonul centrat de Golovin a fost reluat cu capul de Yuri Gazinkyi, fara sperante pentru portarul saudit Abdullah.
Al doilea gol a picat chiar inainte de pauza, cand Denis Cheryshev, jucatorul lui Villareal,  a primit o pasa in adancime, a fentat doi fundasi sauditi si a sutat pe coltul scurt, stabilind scorul pauzei, 2-0 pentru Rusia.
A doua repriza a avut acelasi istoric ca prima, cu sauditii pasand de-a latul terenului si cu rusii incisivi, creand pericol de fiecare data cand treceau mijlocul terenului.
Al treilea gol a fost inscris de rezerva Zdyuba in minutul 73, dupa a pasa excelenta a aceluiasi Golovin.
Cel mai frumos gol al partidei a fost inscris in minutul 91 de catre Denis Cheryshev care a sutat superb, cu exteriorul, pe coltul lung, din marginea careului de 16 m.
Scorul final a fost stabilit de catre Aleksandr Golovin in minunul 93 care a executat perfect o lovitura libera.
A fost o victorie foarte usoara pentru rusi in fata unei echipe care nu a tras nici un sut pe poarta. Sauditii, antrenati de fostul selectioner al statului Chile, Juan Antonio Pizzi, au avut o posesie de peste 60% dar nu au reusit nimic, au parut ca au venit la plimbare. Avand in vedere ca din grupa mai fac parte Uruguay si Egipt, arabii sunt aproape eliminati.

marți, 12 iunie 2018

Roland Garros 2018



Pentru multi romani Roland Garros 2018 a insemnat primul titlu de Grand Slam pentru Simona Halep care ne-a bucurat pe toti foarte mult.
Dar editia din acest an a mai adus o performanta deosebita pentru un mare campion al tenisului mondial.
La aceasta editie a turneului parizian, Rafael Nadal, ajuns la 32 de ani, a reusit sa isi treaca in palmares al 11 trofeu de campion, dupa ce l-a invins in finala pe tanarul austriac Dominic Thiem cu 6-4, 6-3, 6-2.
Competitia de dublu masculin a adus o victorie a tarii gazda, cuplul Nicolas Mahut-Pierre-Hugues Herbert reusind sa se impuna in fata perechii Olivier Marach-Mate Pavic cu 6-4, 7-6.
La dublu feminin s-a impus perechea Barbara Krejcikova-Katerina Siniakova care a invins in finala cuplul Eri Hozumi-Makato Ninomiya cu 6-3, 6-3.
La dublu mixt cuplul Latisha Chan (Taipei)-Ivan Dodic a trecut de perechea Gaby Dabrowski-Mate Pavic cu 6-1, 6-7, 10-8 in setul decisiv.
Pe langa performanta Simonei Halep care m-a bucurat mult, mi-a placut evolutia tanarului Dominic Thiem. Austriacul de 24 de ani este, in opinia multor specialisti, urmasul lui Thomas Muster. Pana in finala de la Roland Garros 2018, Thiem a reusit sa il invinga in turul patru pe Kei Nishikori cu un 6-2, 6-0 clar. Sper sa nu ma hazardez dar cred ca in urmatorii ani acest austriac va obtine multe trofee de Grand Slam. Mi se pare exact profilul Djokovic. Ambitios, puternic mental si cu un stil de jos foarte organizat.

luni, 11 iunie 2018

Simona Halep castiga Roland Garros 2018



Simona Halep a castigat la Roland Garros primul Turneu de Mare Slam din cariera.
Imi doream mult sa scriu despre o astfel de performanta a Simonei pe care multi au desconsiderat-o pentru ca nu reusise sa castige pana acum un Turneu de Mare Slam.   
Constanteanca de 26 de ani a devenit astfel prima jucatoare din Romania dupa Virginia Ruzici care se impune pe zgura pariziana.
Victoria din finala cu americanca Sloane Stevens nu a fost usoara, Halep pierzand primul set cu 6-3 si fiind condusa in al doilea cu 2-0. A reusit insa sa isi pastreze calmul si sa revina impunandu-se cu 6-4 in setul doi. In setul trei Simona s-a impus clar cu 6-1.
Parcursul de la Roland Garros a fost unul demn de un numar 1 mondial, pana in finala, Simona pierzand numai 2 seturi, unul in sferturi in fata lui Angelique Kerber si unul in fata lui Alison Riske. In acest turneu, Halep a parut mai puternica emotional, reusind sa isi patreze calmul, lucru diferit de celelalte trei finale de Grand Slam pierdute in fata Mariei Sharapova, Jelenei Ostapenko si Carolinei Wozniacki. Pare ca a devenit mai stapana pe jocul sau, reusind sa isi adapteze stilul in functie de adversara, lucru pe care nu l-am vazut in finala cu Ostapenko de exemplu.  
Mi-a placut mult gestul Simonei care a prezintat trofeul romanilor pe Arena Nationala. Poate ca era potrivit ca primaria sa organizeze o parada pe modelul campionilor din alte state, dar asta e. Au avut de organizat alt eveniment in weekend, nu au mai avut timp pentru altceva sau au fost luati prin surprindere precum de zapada.
Sper ca acest Roland Garros sa fie primul trofeu dintr-o serie mai lunga de Grand Slam-uri pentru Simona.
Felicitari Simona!

Despre sport cu serban