Enzo Bearzot

Enzo Bearzot este cunoscut ca fiind antrenorul nationalei de fotbal a Italiei care a castigat titlul mondial in 1982. A castigat titlul mondial refuzand sa discute cu presa pana la finalul turneului introducand astfel termenul de “silenzio stampa”. Cel poreclit “Batranul” mai este cunoscut pentru jocul de carti pe care l-a avut cu presedintele Italiei la intoarcerea din Spania dupa castigarea trofeului. A renuntat a mai antrena spunand ca nu vrea sa antreneze intr-un fotbal dominat de bani. Italia antrenata de el a fost la batuta cu 1-0 de nationala Romaniei, gol inscris de Boloni.
Născut pe 26 septembrie 1927 la Joanni di Ajello del Friuli, a jucat fundas central sau mijlocas defensiv. Echipele pe la care a trecut au fost Pro Gorizia (1946–1948), Inter Milano (1948–1951), Catania (1951–1954), Torino (1954–1956), Inter Milano (1956–1957) şi Torino (1957–1964). A jucat 251 partide in Serie A, fiind o data convocat la nationala Italiei. S-a retras in anul 1964 la varsta de 37 ani.
Cariera de antrenor si-a inceput-o imediat ce s-a retras, ca antrenor secund la Torino. Este cunoscut ca selectionerul care nu a antrenat nici o echipa de club, dar acest lucru nu este adevarat, deoarece a fost numit antrenor al echipei de Serie C, Prato.
In anul 1969 este numit antrenor al nationalei sub 23 ani a Italiei unde a stat ca principal sau secund timp de 6 ani.
In 1977 a fost numit selectioner al nationalei mari a Italiei si a condus Squadra Azzura la trei editii ale Cupei Mondiale, Argentina 1978, Spania 1982 şi Mexic 1986.
La editia din 1978 Italia, a obtinut aprecieri pentru jocul sau spectaculos si a terminat pe locul 4.
Varful carierei sale a fost Cupa Mondiala din 1982 in Spania, unde, dupa un inceput slab, cu trei rezultate de egalitate si o calificare la golaveraj in fata Camerunului, Italia a batut pe rand Argentina, la care juca Maradona dar vedetele erau Ardilles, Kempes, Passarella, Valdano, Brazilia, considerata cea mai frumoasă echipă din istorie cu celebra sa linie de mijloc Cerezzo, Falcão, Sócrates, Zico, Polonia cu Lato şi Smolarek pana sa ajunga in ultimul act contra Germaniei.
In finala desfasurata la Madrid pe Santiago Bernabeu in fata a 78.000 de spectatori Germania a aliniat o echipa ce ii avea in componenta pe Harald Schumacher, Uli Stielike, Paul Breitner, Briegel, Karl-Heinz Rummenigge şi Pierre Littbarski. De partea cealalta, Squadra Azzura a aliniat urmatoarea formula: Zoff, Cabrini, Scirea, Gentile, Collovatti, Orioli, Bergomi, Tardelli, Conti, Rossi, Graziani. Marele absent a fost Antognioni. Meciul a inceput prost pentru italieni, Graziani parasind terenul dupa doar 10 minute de joc si Cabrini ratand un 11 metri iar la pauza tabela arata 0-0. In minutul 57 golgeterul Rossi marcheaza pentru Italia, iar Tardeli si Altobelli maresc avantajul inainte ca Breitner sa marcheze golul de onoare al Germaniei.
Formula utilizata de Enzo Bearzot era inovatoare la acea data, un 4-3-3 asa cum utilizeaza de exemplu Milan in zilele noastre. Bergomi a jucat la inchidere, Orioli si Tardeli mijlocasi cu sarcini in special defensive, Conti conducator de joc si extrema, Graziani al doilea varf sau extrema. A fost turneul in care a erupt Paolo Rossi. Acesta s-a aflat in lotul de jucatori suspendati dupa scandalul care a zguduit fotbalul italian in anii 1980, Totonero, in urma caruia Milan şi Lazio au fost retrogradate în Serie B. După Totonero a primit o suspendare de trei ani. În cele din urmă, pedeapsa i-a fost redusă la numai doi ani. Juventus l-a transferat, prinzând trei meciuri în tricoul "bianconerro" înainte de Cupa Mondială din Spania. Enzo Bearzot l-a convocat, deşi presa şi fanii au criticat dur decizia. În primele patru meciuri de la turneul final nu a reuşit nimic notabil, ceea ce a provocat o presiune şi mai mare asupra selecţionerului italian. Bearzot a continuat totuşi să aibă încredere în jucătorul său, iar acesta l-a răsplătit în cele din urmă. Un hattrick cu Brazilia, o dublă cu Polonia şi un gol în finala cu Germania de Vest au condus "squadra azzurra" spre al treilea titlu mondial, iar pe Paolo Rossi l-au transformat în golgeterul competiţiei şi în Balonul de Aur al anului 1982.
Specialistii considera acest titlu mondial ca fiind al lui Bearzot care, in ciuda criticilor, a continuat cu acelasi sistem de joc revolutionar si a mers pe mana acelorasi jucatori care in faza grupelor nu aratasera mai nimic. În acelaşi an, Bearzot a primit titlul de Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene
Dupa acest mare succes a urmat insa ratarea calificarii la Euro 1984 si apoi eliminarea Italiei in optimi de Franta la mondialul din 1986. Relatia sa cu presa a cunoscut un nou moment de tensiune atunci cand a fost acuzat ca s-a bazat prea mult pe jucatorii care au castigat titlul in 1982. Dupa acest insucces a demisionat de la carma Italiei.
Despre Enzo Bearzot, in ciuda nasului de boxer se poate spune ca este un exemplu al stilului si eleganta pe teren, un excelent manager, un om care nu are nimic de a face cu fotbalul de astazi. Dur si timid in acelasi timp, Bearzot a fost întotdeauna foarte aproape de jucătorii săi. Antrenor nespecific fotbalului italian a declarat “am ales jucatorii si apoi am sa ii las sa joace fara a le impune scheme stricte de joc”. A promovat întotdeauna aspectul distractiv in sport, nu copleşit de incarcatura partidei. Nu putea altfel, el, care pe banca tehnica, era nedespartit de pipa.
Declaratia sa ca ”Astăzi, instituţiile de fotbal nu contează, toată lumea ţipă la televizor şi toată lumea vorbeşte de rău pe toata lumea. Ma enerveaza sa vad oficialii care critică arbitrii şi antrenorii care ii critica pe colegii lor, fără nici un respect, uitând de responsabilităţile pe care le au fiecare" mi se pare ca defineste starea in care se afla fotbalul actual dominat de bani si orgolii.
Cel numit “Batranul” a incetat din viata pe 21 decembrie 2010, la Milano. Concidenţă, s-a întâmplat în aceeaşi zi de 21 decembrie, în care a decedat, acum 42 de ani, şi Vittorio Pozzo, cel care a adus Italiei primele două titluri mondiale, în 1934 şi 1938 si care ii urmeaza ca recordman de meciuri pe banca Italiei, “numai” 95 fata de cele 104 ale lui Enzo Bearzot.