Am auzit o stire la radio care m-a surprins: Ronnie O’Sullivan se retrage din snooker. Mi se parea greu de crezut. Cu siguranta acest sport ar fi mult mai sarac fara el. Snooker-ul si-ar pierde elementul de culoare. Ronnie O’Sullivan este un jucator cu mare talent, asemenator ca joc cu Jimmy White, fiind considerat atat de specialisti cat si de catre Steve Davis si Stephen Hendry, alti doi mari campioni, ca fiind cel mai valoros jucator de snooker din toate timpurile.
Ronnie “The Rocket” O’Sullivan s-a nascut pe 5 Decembrie 1975, in Wordsley, West Midlands, Anglia. Porecla a castigat-o datorita jocului sau rapid, diferit fata de majoritatea jucatorilor de snooker. Si-a inceput cariera la varsta de 10 ani si a devenit jucator profesionist la 16 ani, cu un venit din snooker aproximativ 6 milioane lire.
A castigat primul trofeu major in anul 1993 invingandu-l in finala UK Championship pe Stephen Hendry. A fost cel mai tanar jucator ce a invins intr-un turneu major, la acea data avand numai 17 ani. A mai castigat de trei ori UK Championship dupa acea, in anii 1997, 2002, 2008.
Ronnie O’Sullivan a cucerit trei titluri mondiale de-a lungul carierei sale, in 2001, 2004 si 2008. In 2001 l-a invins pe John Higgins, in 2004 pe Graeme Dott, iar in 2008 pe compatriotul sau Ali Carter.
Ceea ce mi-a placut intotdeauna la Ronnie O’Sullivan a fost excentricitatea, dezinvoltura, naturaletea sa in peisajul sobru al snooker-ului. Are o carte de vizita plina de incidente. In 1996 a fost gasit vinovat pentru insultarea lui Mike Ganley, fiind amendat cu 20.000 lire. In 1998 i-a fost un titlul castigat la Masteru-ul Irlandei pentru ca a consumat canabis. In 2007 a fost amendat pentru ca a parasit sala in timpul unui meci din Campionatul britanic din cauza ca a ratat o bila de incepator. A fost primul abandon din istoria snookerului. In 2008 a fost sanctionat dupa ce a jignit jurnalistii chinezi in timpul unei conferinte de presa de la China Open. Cea mai interesanta tampenie pe care a facut-o a fost indreptarea degetului mijlociu catre bila care nu a intrat in buzunar la un meci din prima runda a Campionatului Mondial. Recent, a refuzat sa introduca bila neagra in buzunar deoarece nu exista un premiu pentru realizarea celui mai mare frame. Amenintat cu sanctiuni disciplinare acesta a introdus bila si a reusit al zecelea cel mai mare frame din cariera sa, depasind vechiul record de noua frame-uri detinut de Stephen Hendry.
Viata sa personala a fost presarata de asemenea cu incidente. Sufera de depresie cronica, a avut probleme cu drogurile si este pasionat de sporturile cu motor. Ronnie are trei copii din doua relatii diferite. Tatal sau a fost inchis timp de 18 ani pentru omor, fiind eliberat in anul 2010. Primul titlu mondial, cel din 2001 a fost dedicat tatalui sau, cu care Ronnie a declarat ca are o relatie speciala, dupa cum a declarat. Multi specialisti pun derapajele sale din ultimii ani pe seama vietii sale familiale agitate.
Sper ca Ronnie sa se razgandeasca si, dupa perioada pe care a declarat ca doreste sa o petreaca impreuna cu familia, sa revina la snooker.
Si pentru ca tot este ziua lui astazi: La multi ani, Ronnie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Verisoara mea, Andreea, cunoscuta de multi Belly, mare cunoscatoare de snooker, a trimis mesaj pe e-mail deoarece blogul m-a tradat. Iata comentarieul ei:
RăspundețiȘtergereDeci (ca am auzit ca asa incep intelectualii),
Nu zice nimeni ca omul nu e plecat un pic de acasa, dar chiar ca snooker-ul ar pierde unul dintre jucatorii lui cei mai spectaculosi .
Chiar daca s-a mai calmat in ultimul timp, ca s-a lasat omul de alcool, de tigari..., nu e cazul sa se lase acum si de snooker, ca ce-i prea mult strica :)
Oricum, episodul recent cu premiul pentru cel mai mare breake a fost de fapt un fel de protest la cald impotriva reducerilor semnificative de fonduri care afecteaza si snooker-ul. Oricum, pe mine m-a amuzat la maxim reactia lui Jan Verhaas, cu care este si bun prieten de altfel, cand l-a intrebat in mijlocul meciului, cu cel mai desavarsit calm: "Auzi, da' break-ul maxim cat se mai premiaza zilele astea?!".
Aproape ca ti-l puteai imagina pe bietul Jan oftand resemnat... Cred ca mai tarziu, la o bere (sau o ceasca de ceai, ca ti-am zis ca Ronnie s-a cumintit), Jan i-o fi zis ceva de genul: "Baiete, am si eu o varsta, lasa-te de prostii ca nu vreau sa fac atac de cord in direct pe postul national de televiziune".
Oricum, daca tot vorbim de pete de culoare in snooker, eu zic ca si Neil Robertson e de urmarit. Nu, nu e Ronnie, dar jocul lui este spectaculos, si nici personajul in sine nu e de lepadat, iar manifestarile lui fatise care variaza "de la agonie la extaz" in timpul meciului au iscat destule comentarii potrivit carora australianul umanizeaza un sport vazut de multi ca fiind prea sobru. In ce ma priveste, sobrietatea e un argument pentru a urmari snoker-ul , nu impotriva, dar asta e alta discutie.
Cat despre Robertson, imi place mai mult pentru ca nu se teme de mingi riscante, care ii mai si reusesc pe deasupra, si mai are si un psihic de campion (in ciuda grimaselor care te-ar putea face sa crezi ca si-a pierdut cumpatul).
Si din nou, stiiiiiiiiiiu ca toti cei care se uita la snooker s-au saturat poate de subiectul care revine mereu, inevitabil, si care nu ma ocoleste nici pe mine: mare, mare pacat ca Paul Hunter nu mai este; daca Ronnie se retrage intr-adevar, Paul ar fi fost succesorul ideal pentru a umple golul lasat de un mare campion.
Na, ca am comentat ! Vezi, daca scrii despre snooker?