duminică, 5 decembrie 2010

evolutia lui Adrian Mutu in aceasta etapa de Serie A

Am vazut meciul dintre Fiorentina si Cagliari si pot spune ca Adi Mutu a fost unul dintre cei mai buni jucatori ai echipei toscane.
In prima repriza a jucat in nota echipei adica destul de sters, dar in a doua repriza a jucat bine. Mai intai a deschis scorul reluand in plasa centrarea din lovitura libera a lui D’Agostino, iar apoi a avut alte doua goluri anulate de arbitru, zic eu corect. Ceea ce mi-a placut insa cel mai mult in jocul sau a fost faptul ca a incercat sa intre in combinatii cu colegii sai si a alergat dupa baloane desi multe erau pierdute. Dupa marcarea golului de catre Fiorentina, Cagliari a fost nevoita sa iasa la joc iar Mutu si Vargas au avut spatii. De fapt, in final Mutu a creat o faza pentru peruvianul Vargas care, desi ramas singur cu portarul, a ratat.
Din pacate pentru Mutu, Fiorentina traverseaza una dintre cele mai slabe perioade de dupa promovare, accidentarile si suspendarile se tin lant de echipa, Frey, Montolivo, Jovetic, Gilardino, Kroldrup lipsind astazi, iar Mihajlovic nu reuseste sa gaseasca un sistem de joc care sa aduca rezultate. Cu acest rezultat echipa a mai luat putin aer iar odata cu revenirile titularilor poate va urca in clasament. Important pentru Mutu si pentru nationala Romaniei este ca el sa evolueze in continuare la fel de bine si in meciurile cu echipele tari din Italia si sa se indeparteze de scandalurile care il tin pe prima pagina a ziarelor din Italia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre sport cu serban