Rivali si dincolo

 

In ultimele zile paginile ziarelor de sport au fost pline de informatii despre decesul lui Mircea Lucescu. Foarte multi oameni din fotbal si-au adus omagiile reputatului tehnician.

Pe 5 noiembrie anul trecut s-a stins din viata un alt mare antrenor roman, Emerich Jenei.

Nea Emi s-a stins asa cum a trait toata viata, retras, fara “spactacol” in jurul sau. A avut si el partea lui de “vedetism” in perioada cand a fost casatorit cu Vasilica Tastaman dar, dupa acest episode, elegantul domn Jenei, a preferat sa traiasca retras.

Cei doi antrenori au scris istorie intr-o perioada in care fotbalul romanesc insemna ceva. In care rivalitatea dintre Steaua si Dinamo reprezenta mult. Era o batalie a orgoliilor, o lupta intre armata si militie. Eu vin cu toata armata, ba eu vin cu toata militia, ca tata este militian!

Nu stiu cati isi amintesc acea finala a Cupei Romaniei din 25.06.1986 intre Steaua si Dinamo, castigata de “caini” cu 1-0, prin golul lui Damaschin.

Multi dintre noi, cei care tineam cu Steaua, am fost necajiti de catre dinamovisti, mai ales ca numai cu o luna inaintea meciului, Steaua castigase Cupa Campionilor Europeni la Sevilla.   

Cand te uiti la jucatorii care au evoluaau atunci in cele doua echipe in finala Cupei Romaniei din anul 1986 iti dai seama cat de mari au fost acesti antrenori, ce super jucatori “au tinut in mana”.

Dinamo il avea in poarta pe Moraru, in aparare Alexandru Nicolae, Rednic, Andone, Stanescu, Varga, Marin Dragnea, Lica Movila si Suciu erau la mijloc, in atac erau Orac si Damaschin.

Pentru Steaua au evoluat: in poarta Duckadam, in aparare Iovan, Bumbescu, Belodedici si Barbulescu, la mijloc Tudorel Stoica, Boloni si Majearu, in atac Balint, Lacatus si Piturca.

Rivalitatea sportiva dintre cei doi a existat si atunci cand Lucescu antrena Corvinul, iar Jenei antrena FC Bihor.

Si, sa nu uitam, Jenei l-a inlocuit pe Lucescu la nationala in anul 1986.

Pe langa performantele obtinute la Steaua, 5 campionate, 3 cupe ale Romania si Cupa Campionilor, Jenei a ramas in memoria suporterilor romani si prin performanta nationalei din 1990, de la Campionatul Mondial din Italia. Cine nu s-a bucurat de egalul cu Argentina din anul 1990 care a dus calificarea nationalei noastre? Antrenorul de atunci al nationalei era Jenei.

Lucescu a cucerit titluri de campioana in Romania, atat cu Dinamo, cat si cu Rapid, in Turcia cu Galatasaray si Besiktas si in Ucraina cu Shakhtar si Dinamo Kiev. De asemenea, Lucescu a castigat Cupa UEFA cu Galata in anul 2000.

Pe langa faptul ca fotbalul romanesc va fi mult mai sarac fara acesti doi super antrenori, in mod sigur va pierde si la capitolul eleganta, respect pentru adversar si implicarea in dezvoltarea tinerilor.

Daca ne uitam ce tineri jucatori le-au trecut prin mana si cati au ajuns super-valori ne dam seama ce au insemnat cei doi pentru fotbalul romanesc si de ce cinstirea memoriei lor este atat de importanta.

Sunt intr-un fel de acord cu Danut Lupu care i-a apostrofat pe unii suporteri si specialisti de fotbal romani care l-au criticat pe Lucescu, ca este batran, ca nu mai stie fotbal, ca timpul lui a trecut.

Cred ca daca nu era Lucescu, Romania nu facea o figura asa frumoasa la Istanbul in meciul pierdut in fata Turciei la barajul pentru Cupa Mondiala. De asemenea, tinerii astia pe care ii are nationala acum, in frunte cu Ionut Radu, Dragusin, Birligea si chiar Ratiu cu ameteala lui din teren, au invatat multe de la Lucescu.

Imi amintesc de unul dintre oamenii de fotbal care mie mi-au placut cel mai mult, Sir Bobby Robson. Unul dintre ultimii romantici ai fotbalului. Pentru cine nu stie, acesta a avut de-a lungul timpului mai multe tumori, din care una pe creier si, catre sfarsitul vietii, fiind antrenor la Newcastle United, datorita agravarii bolii, ii numea pe jucatori cu alte nume decat cele pe care le aveau ei. Chiar si asa, jucatorii si fanii l-au adorat.

Astazi, Sir Bobby are doua statui, in fata a doua stadioane unde a scris istorie, Portmand Road din Ipswich si St. James Park, din Newcastle.

Imi doresc ca cei doi antrenori care au insemnat atat de mult pentru fotbalul romanesc sa fie cinstiti si apreciati asa cum se cuvine si, poate, daca nu se vor construite statui pentru ei, ar fi potrivit ca cel putin un stadion sa le poarte numele.

Oamenii astia doi chiar merita acest lucru!