Dinamo – Steaua 1 - 3
Altadata “eternul derby”, acum un meci intre echipa de pe primul loc si echipa de pe locul 7-8-9, meciul dintre cele doua rivale a fost unul destul de slab din punct de vedere valoric si, mi s-a parut mie cu o mica incarcatura emotionala. Mi-au lipsit duelurile tari intre Mirel Radoi si Danciulescu sau dialogurile intre Andone si Lacatus. Acest aspect este oarecum normal avand in vedere numarul mic de jucatori care stiu cu adevarat ce inseamna un Dinamo-Steaua.
Steaua a castigat acest meci in primul rand pentru ca s-a zbatut mai mult, a alergat pentru fiecare balon, a acoperit bine terenul si a avut mai mult noroc.
Spre meritul lui sau, Ilie Stan a inceput cu cei mai in forma jucatori dintre cei valizi, lasandu-i pe banca pe fratii Costea sa se balaceasca in ifosele lor si i-a introdus in atac pe muncitorii Rusescu si Nikolic. In lina mediana l-a plasat pe Prepelita in banda dreapta pentru a-l bloca pe Marius Alexe, in centru pe maratonistul Bourceanu si pe Brandan, iar pe stanga pe Tanase. In aparare i-a folosit pe Emeghara, Iliev, Geraldo si Lotovlevic, iar in poarta pe Tatarusanu.
Liviu Ciobotariu a inceput cu Balgradean in poarta, Luchin, Grigore, Moti si Diabate in aparare, Rus, Catalin Munteanu, Kone si Alexe la mijloc, iar in atac “noul N&D”, Niculae-Danciulescu.
Meciul a inceput cu Dinamo in atac, presand permanent poarta lui Tatarusanu. Portarul Stelei a avut noroc in minutul 8 cand sutul din 2 m lateral dreapta al lui Marius Niculae a nimerit in plasa laterala. Dinamo a deschis scorul in minutul 20, prin Niculae din penalti, la o interventie imprudenta cu mana ridicata a lui Iliev, care a comis hent.
Aproape imediat Steaua a egalat prin Rusescu care a prins un sut frumos de la 25 m, balonul a lovit terenul in fata portarului lui Dinamo si a intrat in poarta.
Dinamo a acuzat din plin socul golului si pana la sfarsitul primei reprize Steaua a avut doua ocazii bune de a marca, mai intai prin Nikolic care, scapat singur cu Balgradean, a tras in portar si apoi in ultimele secunde cand Kone era sa-si marcheze autogol la un corner executat foarte bine de Brandan.
A doua repriza a inceput la fel ca prima, cu Dinamo in atac, ratand doua ocazii bune la suturile lui Liviu Ganea si Marius Niculae si cu Steaua contraatacand. Mai intai in minutul 50, Rusescu a sutat slab dupa o combinatie foarte frumoasa cu Tanase, iar apoi reusind sa marcheze la o faza in care balonul a circulat perfect pe traseul, Tanase-Nikolic-Rusescu, ultimul sutand din intoarcere si invingandu-l pe Balgradean.
Dupa golul primit si impulsionati de fanii care aproape au umplut stadionul, Dinamo s-a aruncat in atac si putea egala la cele doua cornere batute bine de Catalin Munteanu, dar Niculae si Kone au fost blocati de Tatarusanu. Steaua a replicat prin bara lui Tanase cu un sut frumos dupa un corner batut de Brandan. Dinamo a continuat sa preseze si a reusit egalarea la numarul de bare, la sutul violent al lui Marius Niculae. Catalin Munteanu a avut si el ocazia egalarii dar a sutat putin peste din lovitura libera. Si cum in fotbal ocaziile se razbuna, Steaua a reusit sa marcheze in minutul 92 prin Mihai Costea la o contra frumoasa, cand fostul oltean a primit balonul la mijlocul terenului reusind sa il invinga usor pe Balgradean.
Nu imi aduc aminte de cand nu a mai reusit Steaua sa invinga Dinamo pe terenul acesteia. Cred ca Steaua a fost mai organizata in acest meci, a profitat din plin de apararea visatoare a lui Dinamo in care Moti si Diabate au prins zile slabe, iar mijlocul Stelei a fost superior prin efortul depus.
Ilie Stan, mereu amenintat cu demiterea in special de presa a vrut sa moara pe mana lui si a introdus in teren cea mai in forma echipa, o echipa care poate face atat faza de atac cat si de aparare, iar cadoul de Mos Nicolae i-a fost adus de Mos Nikolic, care a avut o evolutie foarte buna. Poate fi un punct de plecare pentru Steaua, care insa trebuie sa munceasca mult, in primul rand la pregatire fizica. Sezonul nu este terminat iar militarii pot sa termine pe podium, avand in vedere ca meciurile tari sunt jucate bine de echipa lui Ilie Stan.
Dinamo a intrat pe teren prea relaxata, unii jucaori au prins zile slabe, iar Danciulescu a fost absent mare parte din meci. Ciobotariu trebuie sa rezolve rapid problema mijlocasului defensiv, Kone fiind usor depasit de Bourceanu. Oricum, Dinamo ramane pe primul loc, cu o echipa carpita, in care nu s-au facut investitii importante, dar cu unii tineri care in mod sigur au valoare, ma refer aici la Alexe, Rus, Ganea sau Luchin si se poate bate la titlu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu