Simona Halep a luat decizia de nu juca pentru Romania in echipa de Fed Cup
care va intalni Canada in deplasare, la Montreal, in perioada 18-19 aprilie 2015
in barajul pentru Grupa Mondiala, prima categorie valorica in tenisul feminin
mondial la nivel de echipe. Partida din Fed Cup se incheie cu o zi inainte de
inceperea turneului de la Stuttgart, iar romanca a decis sa se pregateasca
pentru acesta.
Am citit mai multe articole in care oameni care la victorii apreciau
performantele Simonei Halep, o critica vehement pentru neparticiparea in echipa
de Fed Cup. Printre ei este si Ilie Nastase. A spune “eu mereu am jucat pentru
Romania” este foarte usor din partea lui Ilie Nastase. Marele tenisman roman
uita insa cat de incarcat este, in prezent,
programul unui jucator de tenis. Uita de asemenea ca programul
jucatorului de tenis este stabilit inca de la finalul anului pentru anul in
curs, in care este putin probabil de anticipat evolutia echipei nationale. Sunt
semnate contracte cu sponsori si este dificil sa refuzi participarea la un
turneu pentru ca apoi sa joci in echipa de Fed Cup. Mai ales pentru o jucatoare
aflata totusi la inceput de drum, un astfel de gest ar fi foarte nepotrivit.
La putin timp dupa declaratia Simonei de neparticipare a venit stirea ca
nici jucatoarea numarul 1 a Canadei, Eugenie Bouchard, nu va participa in
echipa de Fed Cup. In aceste conditii echipa Canadei va fi compusa din Gabriela
Dabrowski (177 WTA), Sharon Fichman (206 WTA) si Francois Abanda (243 WTA), in
timp ce echipa noastra, pentru care nu va juca nici Monica Niculescu, va fi
formata din Irina Camelia Begu (36 WTA), Alexandru Dulgheru (62 WTA), Andreea
Mitu (107 WTA) si Raluca Olaru (840 WTA).
Aparent, echipa noastra este favorita si fara Simona Halep.
Indiferent de rezultatul partidei, daca Romania va invinge sau nu, cred ca
nu este in regula sa o criticam pe Simona Halep. Sa ajungem atat de departe
incat sa spunem ca nu este “patrioata”, asa cum afirma unii “mari specialisti”
gen Radu Banciu. In fond discutam despre o sportiva profesionista de tenis,
numarul 3 mondial, care la fiecare meci pe care il disputa reprezinta Romania. Sa
nu uitam ca Federatia Romana de Tenis nu i-a oferit prea multe facilitati
Simonei Halep, dar Romania beneficiaza de imaginea si performantele ei.
Avand in vedere aceste considerente, chiar daca toti ne dorim ca echipa
Romaniei sa revina in elita tenisului mondial feminin, ar trebui sa ne abtinem
sa o criticam pe Simona Halep.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu