joi, 24 septembrie 2015

Romania pierde in fata Frantei primul meci de la Cupa Mondiala de Rugby


Franta – Romania 38 – 11

Romania a pierdut primul meci din grupa D a Cupei Mondiale de Rugby disputat in fata Frantei.
In prima repriza romanii au jucat bine in primele 30 de minute cand au facut fata unei echipe a Frantei cu multi tineri, selectionerul Philippe Saint-Andre oferind sansa sa evolueze unor jucatori care nu au evoluat in fata Italiei.
In minutul 30 scorul era egal 3-3, Vlaicu ratand ocazia de a transforma o lovitura de pedepsa dintr-o pozitie favorabila si astfel sa aduca scorul la 6-3 pentru romani. Imediat insa a venit eliminarea talonerului Paulica Ion pentru ca a prabusit un mol, sanctiune care mie mi s-a parut destul de drastica, avand in vedere ca romanii nu facusera pana atunci multe greseli intentionate. Cu un om in plus pe teren francezii au marcat doua eseuri si repriza s-a incheiat cu scorul de 17-6 in favoarea cocosilor.
In a doua repriza romanii nu au mai facut fata in primul rand fizic si francezii au dominat aceasta parte reusind alte trei eseuri, castigand si punctul bonus ofensiv. Pentru Romania a reusit sa marcheze eseul de onoare Valentin Ursache. Scorul final a fost 38-11 pentru francezi.
Franta si daca a folosit multi tineri ramane o echipa foarte puternica cu un joc foarte frumos pe linia de treisferturi, iar prezenta din finala ultimei Cupe Mondiale nu a fost o intamplare.
Pentru Romania acest prim meci a aratat limitele pe care le avem, mai ales cele fizice. Diferenta intre prima categorie valorica a rugby-ului mondial in care se afla Franta si a doua categorie in care ne aflam noi este evidenta. Echipa Romaniei nu a mai pus foarte multe probleme francezilor in a doua repriza, fiind dominata la toate capitolele. Ceea ce mi-a placut insa la jucatorii romani a fost ca au luptat si in repriza a doua, au incercat sa joace ofensiv, sa marcheze.

Pentru stejari urmeaza inca un meci foarte greu in fata celei de a patra nationale a lumii, Irlanda, dupa care vor urma cele doua partide considerate mai accesibile, cu Canada si cu Italia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre sport cu serban