Campioana Romaniei la rugby, Timisoara Saracens, a primit vizita echipei
engleze Harlequins in etapa a 3-a a Challenge Cup, a doua competie valorica in
rugby-ul european.
Harlequins este o echipa engleza din Londra, infiintata acum 150 de ani, in 1866, care isi disputa meciurile de acasa
pe celebrul Twickenham si pe la care au trecut de-a lungul timpului mari jucatori
precum Mike Ross, Keith Wood sau Craig Chalmers.
Pentru acest joc, directorul de rugby al lui Quins, John Kingston i-a lasat
acasa pe internationalii englezi Marland Yarde, Mike Brown si Chris Robshaw. In
partida de la Timisoara au evoluat insa alti trei internationali englezi, mijlocasul
la gramada Danny Care si pilierii Joe Marler
si Kyle Sinckler.
Scorul final a fost 42-3 pentru Quins, dupa ce timisorenii au deschis
scorul prin lovitura de pedeapsa a lui Randall Morisson, sud-africanul
naturalizat, care a incasat si singura eliminare de 10 minute a partidei in
prima repriza.
Englezii au inscris in partida de la Timisoara 6 eseuri, castigand si punctul
bonus ofensiv.
Dupa aceasta victorie, Harlequins ocupa primul loc in grupa cu 12 puncte, urmata de Edinburgh
cu 10 puncte, Stade Francais 5 puncte si Timisoara Saracens fara nici un punct.
Urmatorul joc al Timisoarei in Challenge Cup este returul care se va
disputa Londra pe Twickenham.
Diferenta de valoare dintre cele doua echipe este foarte mare, iar acest
lucru s-a vazut in joc. Timisoarenii au reusit foarte rar sa sparga apararea
englezilor si nu au reusit aproape deloc sa scoata balonul la aripi. Nici macar
fundasul Fercu nu a reusit vreo cursa. Presiunea pe care au pus-o permanent
englezii s-a vazut inclusiv la doua eseuri, cand romanii au scapat efectiv
balonul din placaj si Harlequins au marcat eseuri “la bete”. Jocul pe trei
sferturi al englezilor a functionat perfect. Mi-a placut de asemenea, jocul in
aglomerari, unde balonul era recuperat de englezi chiar daca nu erau in
posesie.
Chiar daca a pierdut si ocupa ultimul loc in grupa, pentru Timisoara este o
mare performanta sa aduca in Romania o echipa precum Harlequins. Pentru imaginea
rugby-ului romanesc este mare lucru.
Poate asa, televiziunile din Romania, preocupate de meciurile din Liga 1 de
fotbal unde nu se joaca prea mare lucru, vor transmite si meciurile de rugby si
nu va mai trebui sa cautam site-uri care transmit aceste partide si unde nu
poti vedea nici o reluare. Pana atunci insa, sper sa gasesc un site unde sa vad
si returul care se va desfasura pe Twickenham si care va fi cu siguranta un alt meci frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu