duminică, 13 noiembrie 2011

Belgia-Romania sau cum ne prefacem ca reconstruim nationala

Nu stiu cum a fost ales ca adversar Belgia, dar mi se pare unul dintre cele mai bune exemple pe care Romania ar trebui sa le adopte pentru a reconstrui nationala de fotbal. Belgienii spre deosebire de noi nu si-au propus calificarea la fiecare turneu final, iar de aproximativ 5 ani promoveaza tineri in echipa nationala. Dintre acestia Felaini (Everton), Witsel (Benfica), Kompany (Manchester City) sunt jucatori care au ajuns titulari si au prins contracte bune la echipe mari din Europa.
Despre meci in sine nu am ce sa spun prea mult pentru ca noi nu am jucat mare lucru.
In prima repriza nu am reusit sa iesim din propria jumatate, ne-am lasat dominati, am pierdut baloane usor la mijloc. Varga si Lazar se pierdusera pe teren, iar Cocis a fost absent, ca de obicei. In aparare, Goian si Chiriches pareau ca s-au cunoscut la intrarea pe gazon, iar atacantii nu au primit baloane utile. Golurile au fost marcate de belgieni pe doua greseli ale romanilor, la primul, Goian pierzandu-l nepermis din marcaj pe van Buyten, iar la al doilea Cocis reusind sa inscrie, dar in proprie poarta, la centrarea lui van den Borre. Cred ca si la al doilea gol o parte din vina o are tot Goian care a fost depasit usor de belgian. Scorul pauzei putea fi 3-0 daca arbitrul nu anula eronat golul marcat de Axel Witsel.
In a doua repriza nationala Romaniei a mai incercat cate ceva, intrarea lui Torje si a lui Mazilu reusind sa revigoreze atacul apatic al lui Piturca. Golul Romaniei a fost opera cuplului Mazilu-Torje, in urma combinatiei acestora balonul ajungand la Daniel Niculae care a marcat cu un sut frumos de la 16 m.
Belgia putea sa refaca diferenta de doua goluri la bara lui Vertonghen. La faza imediat urmatoare Mazilu a ratat egalarea. Echipa lui Piturca a avut sansa de a obtine un egal, pe care eu il consider nemeritat, in min. 87, cand arbitrul a acordat penalti la o actiune frumoasa a aceluiasi Torje. Rat, a executat prea relaxat, sutand slab balonul fiind retinut de Gillet.
Belgia a inceput cu Gillet in poarta, van den Bore, Kompany, van Buyten, Vertonghen in aparare, Defour, Witsel mijlocasi defensivi, Fellaini, Chadli si Mertens mijlocasi ofensivi si Mirallas varf impins. Sistemul impus acum cativa ani in nationala Belgiei incepe sa dea roade, echipa are o posesie buna a balonului, dar utilizeaza bine si baloanele inalte, Felaini actionand de multe ori ca pivot. Au mai jucat Vossen, Nainggolan, Moussa Dembele si de Bruyne.
Romania a inceput cu un sistem 4-3-3 cu Tătăruşanu in poarta, Luchin, Chiricheş, Goian si Raţ in aparare, Cociş, Lazăr, Pintilii la mijloc, Varga mijlocas ofensiv, Bogdan Stancu si Daniel Niculae in atac. Au mai jucat Pleaşcă, Găman, Papp, Tănase si Torje.
Nu il inteleg pe Piturca. Incearca sa impuna un sistem 4-3-3 chiar daca acest sistem nu este adaptat nationalei Romaniei si lotului pe care il are la dispozitie. Cred ca mult mai potrivit un 4-4-2, pentru care ar avea si jucatori adecvati. Eu vad nationala jucand in linia de mijloc cu Lazar si Bourceanu ca mijlocasi defensivi si pe benzi cu Torje si Varga. Si in acest meci a fost evident ca Varga stie numai in banda. Solutii de rezerva pentru postul de mijlocas defensiv ar putea fi Alexa sau Ropotan, iar pentru benzi Sanmartean, Adrian Cristea si Tanase, ultimul numai cat il mai tine forma buna. In linia de atac cred ca Bogdan Stancu nu are ce sa caute in acest moment, avand in vedere ca nu reuseste sa se impuna la echipa de club. Un cuplu mult mai potrivit ar fi Mazilu-Daniel Niculae cu rezerve Marius Niculae, cu multe goluri marcate in acest campionat pentru Dinamo si Gigel Bucur, care are un sezon bun la Kuban.
In aparare sistemul de 4 fundasi in linie trebuie lucrat, jucatorii trebuie sa se cunoasca intre ei, iar schimbarea la fiecare meci a fundasilor centrali este o problema. De asemenea, cred ca nu ar mai trebui selectionat Rat, jucator care a inceput sa lustruiasca banca la Sahtior si care vine la nationala pentru a se relaxa. O solutie ar putea fi Latovlevic.
Jucatori ca Pintilii, Pleasca, Cocis sau Gaman nu au ce sa caute in echipa nationala. Referitor la Gaman nu vreau sa spun nimic, pentru ca il consider un jucator lipsit de caracter. Cocis este jucatorul care nu isi gaseste locul in echipa, pur si simplu nu s-a inventat un post pentru el in nationala Romaniei. Primii doi nu au valoare sa joace in nationala Romaniei,trebuie sa creasca si sa mai joace la echipele de club.
Avand in vedere ca nationala de tineret a Romaniei nu produce fotbalisti de valoare, o solutie ar fi organizarea de trialuri sau naturalizarea unor jucatori.
Singurul antrenor care a incercat sa organizeze trialuri la nationala Romaniei a fost Boloni. Cu ocazia acestor jocuri ar putea fi vazuta valoarea unor jucatori ca Pleasca sau Pintilii.
Jucatori ca Wesley sau Traore ar face bine atacului nationalei, Hugo Luz, de la FC Vaslui este un fost fundas stanga al nationalei de tineret a Portugaliei, ca sa nu mai vorbim despre strainii CFR-ului, iar naturalizarea lor ar aduce un echipei nationalei.
Piturca ar trebui sa lase la o parte interesele impresarilor fotbalului romanesc, fratii Becali, si sa faca o selectie corecta, bazata pe forma de moment a echipelor si a jucatorilor. Nu este normal ca jucatori ca Adrian Cristea, Marius Niculae, Danciulescu sau Alexa sa nu prinda macar cateva minute intr-un joc amical. De asemenea, pentru ca relatiile de joc sa se intareasca ar trebui facuta o echipa tip, cu Torje titular.
Piturca a reusit insa si lucruri bune la acest meci si anume neselectionerea Mutu, lasat sa se pregateasca la Cesena pentru Serie B, Tamas ostenit dupa meciurile cu sticlele de bere in barurile din Birmingham si superstarul Gheorghe Florescu, jucator care nu are echipa, in caz ca cineva a uitat de el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre sport cu serban