vineri, 27 aprilie 2012

Demisia lui Josep Guardiola



Dupa sezoane in care Barcelona a dominat fotbalul European cu jocul sau frumos cu pase scurte si ametitoare a venit momentul in care echipa blaugrana a pierdut aproape tot in acest sezon, Liga Campionilor si campionatul mai avand de castigat numai Cupa Regelui.
Asa cum ne-a obisnuit, antrenorul Barcei, Pep Guardiola, a demonstrat inca o data ca este un adevarat gentleman care si-a asumat ultimele doua esecuri, fara a da vina pe ghinion, teren sau latimea tusei, asa cum face fostul sau rival de la Real Madrid, Jose Mourinho.
Consider ca independent de aceste doua esecuri care oricum contau mai putin decat cele 13 trofee castigate in ultimii 4 ani, Guardiola s-a simtit demotivat. Asupra sa a fost in ultima perioada o presiune foarte mare pusa atat de fani cat si de presa.
In decizia lui Pep a cantarit mult si faptul ca Barcelona se afla la finalul unei generatii, iar lui ii era greu sa ii treaca pe linie moarta pe Xavi, Pedro sau Puyol, jucatori pe care i-a crescut la echipa a doua. Probabil a considerat ca unui om care nu ii cunoaste asa de bine ii va fi mai usor. Guardiola a crescut generatia lui Xavi si Puyol la Barcelona B in timp ce inlocuitorul sau, Tito Vilanova, i-a crescut pe Cuanca, Tello, Fontas sau Thiago Alcantara, in prezent rezerve, la academia Barcelonei.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult la Guardiola a fost eleganta cu care a raspuns de fiecare data jignirilor si arogantelor lui Mourinho aparandu-si jucatorii si reducand presiunea de pe umerii lor.
As vrea sa amintesc tuturor, dar in special fanilor Realui, ca Guardiola este cel care a condus Barcelona in acel meci de legenda in care echipa blaugrana a oferit “una manita” (5-0) “galacticilor”.
Indiferent daca va accepta oferta de 20 mil eur pe an cat ii ofera nationala Qatar-ului sau daca va merge in Anglia unde este dorit de cele doua echipe din Manchester, Guardiola a intrat in istoria Barcelonei, atat ca jucator cat si ca antrenor, a devenit un simbol al Cataluniei si unul dintre cei care au impus tiki-taka. Mai presus de toate Guardiola a fost un om care si-a pastrat modestia desi echipa sa era considerata de toti cea mai buna din lume, un om care a stiut sa se opreasca atunci cand a simtit ca nu mai are motivatie si altcineva ar putea continua munca sa si pentru asta trebuie apreciat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre sport cu serban