M-am uitat la mare parte din finala
Cupei Romaniei la fotbal castigata de Steaua cu 3-0 in fata lui U Cluj.
Ceea ce m-a impresionat mai mult decat
victoria Stelei au fost fanii lui U. Trebuie sa mentionez ca U Cluj este o
echipa aflata in insolventa, al carei patron, Florian Walter (Busca), este
cautat de DIICOT si dat in urmarire internationala, cu jucatori neplatiti de
cateva luni si care tocmai a retrogradat in a doua divizie.
Chiar si in aceste conditii, dupa un
sezon ratat, 5.000 de fani au insotit echipa pentru finala disputata la Bucuresti
pe stadionul National. Si au creat o atmosfera extraordinara, au cantat de la
inceputul meciului. Chiar si cand Steaua conducea cu 3-0, fanii cantau si
fluturau fularele.
Acesti fani ai lui U mi-au amintit de
fanii lui Poli Timisoara care la 8-1 pentru Steaua pe stadionul Dan Paltinisanu
cantau ca si cum nimic nu se intamplase.
Acest gen de fani lipseste tot mai mult
in fotbalul actual. Oameni care sunt mereu alaturi de echipa lor, indiferent de problemele
acesteia.
Eu unul sper ca echipe ca U Cluj, Poli
Timisoara, Rapid, Craiova, Pitesti sau Otelul sa nu dispara niciodata. Acest echipe
reprezinta ceva in campionatul Romaniei, ele au traditie, suporteri si nu trebuie
sa aiba de suferit pentru diversi nemernici care le conduc intr-un anumit
moment, fie ca acesti nemernici se numesc Iancu sau Walter (Busca).
Acest tip de fani sunt foarte intalniti
in special in fotbalul englez, scotian sau german. Glasgow Rangers a fost
retrogradata in a patra liga scotiana pentru probleme financiare si tot juca cu
stadionul plin. Aceasta inseamna sa iubesti o echipa, iar fanii lui U Cluj au
dat un exemplu pe care ar trebui sa il urmeze toti suporterii din Romania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu