sâmbătă, 23 februarie 2013

Romania o noua victorie la rugby



Romania continua parcursul fara greseala in editia 2013 a Cupei Europene a Natiunilor, a doua competitie europeana ca valoare rezervata echipelor nationale, dupa turneul celor 6 natiuni, dupa victoria cu 25 – 15 in fata Spaniei, intr-o partida disputata la Gijon.
Pentru Romania, anternorul galez Lynn Howells a inceput in linia intai cu Ursache si Paulica Ion pilieri si Radoi, taloner, Ursache si Sirbe in linia a doua, Lucaci si Macovei, flankeri, Carpo mijlocas la inchidere, Surugiu mijlocas la deschidere, Manole uvertura, Vlaicu si Dascalu centrii, Apostol si Rosca aripi si Fercu fundas.
Romanii au inceput bine meciul si Vlaicu, folosit centru, a reusit primele transformari aducand scorul la 9-3 pentru stejari. A venit apoi eseul lui Catalin Fercu dupa o faza in care acesta a reusit sa evite 5 placaje si inca o lovitura de pedeapsa a lui Vlaicu astfel ca la pauza s-a intrat cu 19-3 pentru romani.
Cu un pachet de inaintare foarte bun, care a dominat gramezile ordonate si mol-urile, romanii au beneficiat in a doua repriza de doua lovituri de pedeapsa, ambele transformate de stelistul Vlaicu si, in ciuda celor doua eseuri marcate de spanioli, Romania s-a impus in final cu 25-15.  
Este a treia victorie a Romaniei in acest sezon a Cupei Europene a Natiunilor, dupa cele in fata Portugaliei 19-13 la Lisabona si Rusiei 29-14 la Bucuresti.
Pentru stejari urmeaza un meci mai usor in fata Belgiei pe 9 martie si apoi importantul meci in fata Georgiei, principala contracandidata la castigarea competiei, ce se va disputa la Bucuresti pe 16 martie. 


CSM Targoviste paraseste Euroliga de baschet



Dupa calificarea istorica in optimile Euroligii feminine de baschet feminin, cea mai mare performanta a baschetului romanesc, CSM Targoviste a cedat primele doua partide ale intalnirii ce se desfasura dupa sistemul 2 din 3 in fata rusoaicelor de la Spartak Moscova Region Vidnojek.
In primul meci disputat la Moscova elevele antrenorului Florin Nini au pierdut cu 91-84. A fost un meci in care s-au marcat foarte multe puncte pentru baschetul feminin. De la CSM s-au remarcat Gabriela Marginean autoare a 22 de puncte si Matee Ajavon, cu 19 puncte, in timp ce cea mai buna jucatoare a meciului a fost Becky Hammon, jucatoare ca evolueaza in nationala Rusiei, care a reusit 23 puncte.  
In al doilea meci, disputat la Targoviste romancele au pierdut cu 63-68. De la targovistence cele mai bune au fost Matici cu 18 puncte, Robbins 15 puncte si Ajavon 13 puncte, in timp ce pentru Spartak cele mai bune au fost din nou Becky Hammon, ajunsa la 36 de ani, cu 18 puncte, Dupree 16 puncte si Yacoubou 15.
CSM paraseste competitia cu fruntea sus, dupa doua partide in care au pus probleme cvadruplelor campioane ale Euroligii. 

duminică, 10 februarie 2013

Nigeria campioana Africii 2013

Nigeria a castigat Cupa Africii editia 2013 dupa ce a invins in finala Burkina Faso cu 1 - 0. A fost o finala slaba, in care Burkina Faso nu a mai reusit jocul bun din semifinala impotriva Ghanei, iar rapizii nigerieni, cu combinatiile lor in viteza, i-au pus in dificultate pe cei doi fundasi centrali burkinabezi, Paul Koulibaly si Baky Kone, declarati cei mai slabi jucatori ai partidei. De fapt, unicul gol al partidei a venit in minutul 40 dupa o greseala a lui Koulibaly care a respins aiurea balonul pana la Sunday Mba acesta inscriind cu un sut plasat. In prima repriza nigerienii au mai avut doua sanse bune de a marca prin Efe Ambrose si Brown Ideye dar portatul burkinabez Diakite a fost la post. Nici in a doua repriza “armasarii” burkinabezi nu au reusit mai nimic, Enyeama aparand cu succes numai torpila lui Sanou. Pentru Burkina Faso disputarea finalei este cea mai mare performanta din istoria echipei, “armasarii” mai reusind un loc 4 in editia 1998 pe cand antrenor era Phillipe Troussier. Condusi de pe margine de Paul Put, antrenor belgian suspendat pe viata de federatia belgiana de fotbal pentru implicare in meciuri aranjate, burkinabezii au format o echipa puternica, fara individualitati, doar jucatorul lui Rennes, Pitroipa, iesind in evidenta. Ce m-a surprins pe mine a fost prospetimea fizica a jucatorilor, nespecifica africanilor, dupa ce in sferturi si in semifinale, au jucat prelungiri. Pentru Nigeria este a treia Cupa a Africii din istorie dupa cele din 1980 si 1994. In iunie 2010, dupa Campionatul Mondial in care au parasit competitia din grupe, presedintele tarii a suspendat echipa de fotbal din competitiile internationale pentru doi ani. In octombrie 2010 Nigeria a fost suspendata de FIFA din competitiile internationale pentru implicarea politicului in fotbal, decizie atacata de federatia nigeriana. Este primul trofeu obtinut de “super vulturi” cu un antrenor nigerian pe margine. Stephen Keshi, component al echipei care castiga competitia Cupa Africii in 1994 intr-o generatie din care faceau parte Finidi George, Kanu sau Daniel Amokachi, actualul antrenor secund, a renuntat la selectionarea unor jucatori importanti din Europa precum Yakubu sau Odemwingie, bazandu-se pe tineri si pe mai multi jucatori din campionatul intern, printre care si Sunday Mba, jucatorul care a inscris golul in finala. Echipa a aratat o pofta de joc foarte mare, ceea ce a lipsit acestei competitii. Cred ca editia 2013 a Cupei Africii este una dintre cele mai slabe pe care le-am vazut, absenta Camerunului si a Egiptului simtindu-se din plin.

Vulturii au mancat perle in Cupa Africii 2013

Finala mica a Cupei Africii pe natiuni editia 2013 a fost castigata de echipa statului Mali care a invins in finala echipa Ghanei cu 3-1 prin golurile reusite de Samassa in minutul 21, Keita in minutul 48 si Diarra in minutul 90, in timp ce pentru Ghana a marcat Kwandwo Asamoah in minutul 82. Ghanezii au ratat un penalty in minutul 65 prin Wakaso. Este a doua editie consecutiva cand Mali invinge Ghana in finala mica a Cupei Africii. “Perlele” ghaneze, in ciuda unei generatii de jucatori foarte buna nu reusesc sa formeze o echipa capabila sa se bata pentru trofeul mult visat. De partea cealalta “vulturii" malieni condusi in teren excelent de Seidou Keita, fostul jucator al Barcelonei care acum joaca in campionatul Chinei, au reusit sa treaca peste dificultatile provocate de razboiul din tara care nu le-a permis sa joace nici un meci amical si peste socul infrangerii cu 4-1 in semifinale in fata Nigeriei, pentru a se impune in fata Ghanei si a aduce medalia de bronz la care nimeni nu spera.

joi, 7 februarie 2013

Performanta importanta a baschetului romanesc

CSM Targoviste a reusit sa se califice in optimile Euroligii la baschet feminin. Avand neaparata nevoie de victorie, campioana Romaniei a invins cu 72-64 liderul grupei B, echipa slovaca Good Angels Kosice si a ajuns intre primele 16 echipe ale Europei. Cele mai bune jucatoare ale partidei au fost: Marginean 21 puncte, Ajavon 14, Robbins 10 si Matici 9. Pana la aceasta calificare, sezonul CSM-ului a fost presarat de probleme. Sezonul trecut echipa a castigat campionatul si Cupa Romaniei cu Florin Nini antrenor. In pauza competitionala Nini a fost demis fiind instalat grecul George Dikeoulakos. In toamna au aparut primele probleme financiare, unii vorbind chiar de colaps financiar. Pana la urma s-a primit finantare de la guvern si echipa a putut fi inscrisa in Euroliga. Echipa a fost schimbata prin plecarile Elinei Babkina, Chiomei Nnamaka, Milkai Bjelica, lui Monique Currie, Natalie Novosel si a lui Flori Diacu si venirea jucatoarelor americane Matee Ajavon, Jori Davis, Ashley Walker. A aparut apoi conflictul dintre antrenorul grec si primarul orasului Targoviste Gabriel Boriga, in urma caruia grecul a fost demis, Florin Nini fiind reinstalat in functie. CSM a încheiat grupa B pe locul 5, cu 16 puncte, dupa Good Angels Kosice 21, Fenerbache 21, Nadejda 20 si Famila Schio 19. In optimile Euroligii, CSM va intalni puternica echipa din Rusia, Spartak Moscow Region Vidnojek, campioana Euroligii in 2010, partida disputandu-se dupa sistemul 2 din 3. Pentru CSM, cea mai buna echipa din baschetul romanesc de dupa revolutie, perioada in care a castigat 10 titluri interne si 7 cupe ale Romaniei, calificarea in Euroliga este un nou pas important, dupa ce in 2010 a adus cel mai important rezultat international obtinut de o echipa de club din Romania in baschetul european, calificarea in sferturile Fiba Eurocup, a doua competie valorica a Europei.

miercuri, 6 februarie 2013

Armasarii vor intalni super vulturii in finala Cupei Africii

Semifinalele Cupei Africii au adus si eliminarea celei de a doua favorite la castigarea trofeului. Ghana, caci despre ea este vorba, a fost invinsa de echipa Burkinei Faso dupa executarea penalty-urilor. Ghanezii au deschis scorul in minutul 13 la un penalty usor acordat, prin Wakaso. Pana la sfarsitul primei reprize burkinabezii au avut doua ocazii bune de a marca prin Nakoulma. Arbitrul a refuzat celor doua echipe cate un penalty si la pauza s-a intrat 1-0. Burkina Faso a reusit egalarea prin Bance in minutul 58 la o centrare perfecta a lui Charles Kabore. Arbitrul a mai gresit o data cand nu l-a eliminat pe Koulibaly de la Burkina Faso desi acesta il lovise intentionat pe Asamoah Gyan. In prelungiri, cele mai mari ocazii le-au avut burkinavezii prin Bakary Kone, Nakoulma si Bance, dar vedeta a mai devenit inca o data arbitrul partidei, tunisianul Jdidi, care l-a eliminat pe burkinabezul Pitroipa pentru simulare, desi trebuia sa acorde penalty la acea faza. La penaltiuri burkinavezii antrenati de Paul Put au ratat o singura data prin Koulibaly, in timp ce “perlele negre” ghaneze au ratat prin Vorsah si Agyemang-Badu si astfel Ghana a ratat sansa de a se afla in a noua finala a Cupei Africii, un record al competitiei. “Armasarii” din Burkina Faso vor intalni in finala “super vulturii” nigerieni care au trecut usor de echipa statului Mali. A fost 4-1 pentru Nigeria care a inscris prin Elderson in minutul 25, Brown in minutul 30, autogolul lui Sissoko in minutul 44 si prin Musa in minutul 60, in timp ce pentru Mali a reusit sa inscrie Diarra in minutul 75. Jocul lent si bazat pe centrari al malienilor a fost contracarat prin atacuri rapide ale elevilor lui Stephen Keshi, favorita Nigeria impunandu-se in final. Pentru malieni ajungerea in semifinale este o performanta, avand in vedere ca echipa nu s-a pregatit pana sa ajunga la competitie datorita razboiului civil din tara. Finala mica dintre Ghana si Mali se va disputa in data de 9 februarie 2013 in timp ce finala mare dintre Nigeria si Burkina Faso se va disputa in 10 februarie 2013.

marți, 5 februarie 2013

Baltimore Ravens campioana NFL

Baltimore Ravens a castigat Super Bowl, finala campionatului de fotbal american si a devenit campioana National Football League, dupa ce a invins cu 34-31 pe San Francisco 49ers. Baltimore au condus cu 28-6 cand o pana de curent a intrerupt meciul. La reluare San Francisco au inscris 17 puncte reusind sa reduca diferenta la 31-29, dar finala disputata in New Orleans a fost castigata de Ravens. Quarterback-ul lui Baltimore Ravens, Joe Falco, a fost declarat cel mai bun jucator al finalei. Pe langa pana de curent, un alt element special al finalei l-a constituit faptul ca pe bancile tehnice ale celor doua echipe au stat doi frati, Jim Harbaugh la 49ers si John Harbaugh la Ravens. Pentru 49ers este prima finala pierduta in cei 67 de ani de istorie, echipa avand in palmares 5 titluri de campioana. Pentru Ravens, echipa infiintata in anul 1996, atunci cand proprietarul Art Modell a mutat Cleveland Browns in Baltimore, este al doilea titlu de campioana dupa cel castigat in anul 2000.

luni, 4 februarie 2013

Intoarcerea Regelui

David Beckham, caci despre el este vorba, s-a intors in Europa. “Regele marketingului fotbalistic”, ajuns la o varsta la care ar fi bine sa “agate ghetele in cui”, aflat sub contract cu LA Galavy echipa din Statele Unite, a semnat un contract pe 5 luni cu Paris Saint Germain. Echipa detinuta de arabi a dat, in mod sigur, lovitura pe piata fotbalistica. Aducerea lui David va vinde mai multe sosete, embleme sau tricouri ale echipei. In rest, despre valoarea pur fotbalistica a transferului, mai nimic. A mai existat o experienta in care Beckham a fost imprumutat la AC Milan pe perioada contractului cu LA Galaxy dar a jucat foarte putin pentru Diavolul milanez fara performante notabile. Oricum ar fi, Beckham reprezinta un model pentru alti fotbalisti. Este primul jucator care a adus in fotbal conceptul de “greva” pe vremea cand juca la Manchester United si a refuzat sa urmeze programul echipei pentru a fi lasat sa se transfere la Real Madrid. Ma astept ca sotia lui, faimoasa cantareata Victoria, fosta componenta a Spice Girls, sa se transfere si ea la Paris, cu toalete sale si micile intrigi de publicitate cu amante si asistente. Si, de ce nu, copii familiei, Brooklin, Romeo, Cruz sa inceapa sa joace la academia de fotbal a vreunei echipe europene. Sau, cea mai tare lovitura de marketing, fetita familiei, Harper, sa fie promotoarea ligii de fotbal feminin care va fi formata in Arabia (din fericire o astfel de liga nu exista, inca).

duminică, 3 februarie 2013

Sferturile Cupei Africii 2013

Sferturile Cupei Africii au adus si prima surpriza importanta. Favorita numarul 1, Cote d’Ivoire, a fost eliminata de Nigeria. Cu o echipa plina de vedete obosite, printre care Zokora, Salomon Kalou sau Gervinho, cu un Didier Drogba care a jucat mai mult cu gandul la banii pe care ii va primi la Galatasaray si cu un antrenor, Sabri Lamouchi, care a evitat sa faca schimbari, Coasta de Fildes a pierdut in fata Nigeriei. Condusi excelent din teren de John Obi Mikel, jucatorul lui Chelsea, care, la 25 de ani face jocurile la mijlocul terenului, cu doi atacanti rapizi Victor Moses si Emenike, “vulturii verzi” s-au impus cu 2-1, prin golurile lui Emenike in minutul 43 si Mba in minutul 78. Pentru ivorieni a egalat in minutul 50 Tiote. Pentru unii ivorieni este ultima Cupa a Africii, sau asa ar trebui sa fie, pentru ca este clar ca unii dintre ei nu mai au chef. Nici macar Yaya Toure, cunoscut pentru jocul sau constant de la Manchester City nu a reusit nimic notabil. Nigeria va intalni in semifinale echipa statului Mali, care a invins echipa gazda, Africa de Sud, dupa penalti-uri. Cu o echipa fara vedete, din care a lipsit Steven Pienaar, sud-africanii au deschis scorul prin Rantie fiind egalati in minutul 58 de Seydou Keita. La penalti-uri, malienii, mai experimentati, nu au ratat nici unul, in timp ce sud africanii au ratat doua. Echipa surpriza a acestei Cupe a Africii, Capul Verde a fost invinsa de Ghana prin cele doua goluri inscrise de rezerva Wakaso. “Perlele negre” ghaneze vor intalni in semifinale Burkina Faso care a invins Togo dupa prelungiri prin golul lui Pitroipa din minutul 105. Jucatorul lui Rennes a inscris cu capul la un corner executat de Kabore. Ambele semifinale se vor disputa in data de 6 februarie 2013.

sâmbătă, 2 februarie 2013

Romania a invins Danemarca in Cupa Davis

Romania a invins Danemarca in meciul din turul 1 al Grupei Euro-Africane al Cupei Davis. Grupa Euro-Africana este a doua ca valoare, dupa Grupa Mondiala. Scorul este 3-0 in favoarea romanilor, iar ultimele doua meciuri de simplu nu vor mai conta decat pentru palmares. In primele doua meciuri, la simplu, Marius Copil l-a invins pe Frederik Nielsen, cu 6-3, 7-6, 6-4, iar Adrian Ungur l-a invins greu pe Martin Pedersen cu 6-2, 7-6, 4-6, 4-6, 6-2. In meciul de dublu perechea romana Horia Tecau-Florin Mergea a invins perechea Frederik Nielsen-Thomas Kromann cu 7-6, 6-2, 6-4. Ceea ce m-a surprins a fost ca sala din Cluj unde s-a desfasurat partida nu a fost plina, fanii parand tot mai departe de tenis. Asa cum s-a intamplat in ultima perioada, jucatorul roman numarul 1 la simplu, Victor Hanescu, nu a venit nici la acest meci. In turul urmator Romania va intalni Olanda. Partida se va disputa cel ma probabil la Bucuresti in aprilie. Daca in fata Danemarcei romanii au pornit ca favoriti, in fata batavilor, Tecau si ai sai au sansa a doua. In cazul unei victorii cu olandezii, romanii pot promova in Grupa Mondiala.

Despre sport cu serban