sâmbătă, 7 ianuarie 2023

Fotbalul devine tot mai sarac

 


De obicei nu scriu despre decesele unor sportivi, dar fotbalul parca a intrat intr-o pasa proata din aceasta privinta.

Pe langa “regele” fotbalului, marele Pele, ajuns la 82 de ani, condus pe ultimul drum de sute de mii de oameni in Brazilia, ne-am mai despartit de doi “regi” ai fotbalului din Italia.

Daca despre de Pele, de la cel mai nepasionat de fotbal dintre noi pana la cel mai mare fan, nu este unul care sa nu stie ceva, despre Sinisa Mihajlovic si Gianluca Vialli as vrea sa spun cateva cuvinte.

Sunt exemple de super-fotbalisti, adevarati profesionisti, care ne-au parasit, la numai 53 de ani, Sinisa si 58 de ani, Gianluca, lasand un gol imens in sufletele fanilor italian si nu numai.

Sinisa a fost un executant genial de lovituri libere, care tintea “paianjanul” ca nimeni altul. Nascut dintr-o mama sarb-bosniaca si un tata croat Sinisa a fost mereu un exemplu de tenacitate si daruire. 

Chiar daca el este omul care l-a scuipat pe Mutu, Sinisa a fost un sarb adevarat, un om care a dat totul pe teren. Ca orice sarb a avut si un pronuntat caracter national, daca ne amintim apropierea de liderul paramilitar Zeljko Raznatovic "Arkan", considerat un erou in Serbia, pentru contributia sa la apararea tarii, dar condamnar de comunitatea internationala ca fiind un criminal de razboi. Apropierea era fireasca, avand in vedere ca Sinisa a jucat la Steaua Rosie Belgrad, iar Arkan a fost liderul galeriei aceleiasi echipe magice. Criticile aduse lui Sinisa de marii specialisti din Europa legate de aceasta apropiere sunt, cred eu, de prisos. 

A castigat titluri de campion in Serbia cu Vojvodina si Steaua Rosie si in Italia, cu Lazio si Inter. De asemenea, a castigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Rosie Belgrad. Era acea echipa magica din care au facut parte Miodrag Belodedici, Vladimir Jugovic, Robert Prosinecki, Darko Pancev si Dejan Savicevic.

Gestul facut de Sinisa care, desi mai avea numai cateva zile de trait, a iesit din spital pentru a fi alaturi de fostul sau antrenor de la Roma, Zdenek Zeman, care si-a lansat cartea autobiografica arata caracterul acestui om care s-a batut cu boala pana in ultima clipa.

A fost un om iubit pe unde a jucat si a antrenat.

Elocvent in acest sens este gestul jucatorilor Bologniei, echipa pe care a antrenat-o chiar si atunci cand se lupta cu leucemia de pe patul de spital.

https://twitter.com/espnfc/status/1520078020874280960

 

Multi suporteri romani il cunosc pe Gianluca Vialli ca si coechipier al lui Dan Petrescu la Chelsea, dar “contele” a avut o cariera fabuloasa in Italia, pana sa ajunga la Londra.

Nascut intr-o familie bogata, crescut in castel, "contele" Vialli, a readus, alaturi de “fratele” sau Roberto Mancini, Sampdoria pe harta fotbalului, castigand Serie A in anul 1990 sub comanda unui alt sarb celebru Vujadin Boskov.

Din echipa lui Samp mai faceau parte, pe langa gemenii golului, Gianluca Pagliuca, Attilio Lombardo si Pietro Vierchowod.

In 1992 a trecut la Juventus unde a jucat pana in 1996 reusind sa castige titlul in 1995, Cupa UEFA in 1993 si Champions League in 1996.

Juventus avea atunci o echipa fabuloasa, condusa de Marcelo Lippi.

Pentru orice fan juventin echipa tip a acelor ani nu se poate uita. Peruzzi in poarta, Torricelli, Ferrarra, Vierchowod si Pessotto in aparare, Deschamps, Paulo Sousa si Conte la mijloc, Ravanelli, Vialli si del Piero in atac.

Fanii lui Juve l-au iubit pe Vialli, capitanul echipei care a readus echipa pe culmile gloriei europene, iar mesajul transmis de Gianluca Pessotto la inceputul meciului de aseara cu Udinese arata din plin acest lucru.

https://www.youtube.com/watch?v=wFCy7hOiuBM

Dupa Juventus, Vialli a trecut apoi la Chelsea cu care a castigat Cupa Angliei in 1997, Cupa Ligii Angliei in 1998 si Cupa Cupelor in 1998. Tot la Chelsea a inceput cariera de antrenor, castigand o Cupa a Angliei in 2000.

A facut parte din staff-ul nationalei Italiei castigatoare a titlului European in anul 2020, alaturi de “fratele” sau antrenorul Mancini si de fostii coechipieri de la Sampdoria, Attilio Lombardo si Alberigo Evani.

A parasit staff-ul Italiei in anul 2021 pentru a duce o noua lupta cu cancerul de pancreas.

Din pacate, asa cum s-a intamplat si in cazul lui Sinisa Mihajlovic, boala nemiloasa a invins, rapind fotbalului doi jucatori geniali si doua personalitati de prim rang.

Sinisa si Gianluca au fost au fost "adoptati" si iubiti pentru tot ce au facut ei pentru fotbal. Sinisa a fost "adoptat" de Italia, iar Gianluca de Londra. 

Doi ambasadori ai fotbalului spactacol, care, oriunde au jucat sau antrenat, au redat bucuria fotbalului spectacol, al fotbalului total. 



Despre sport cu serban